La interviul de după triunghiular, Adrian Mutu s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale și a ținut să îl scoată în evidență pe puștiul Cristian Ignat.
„A fost un antrenament bun, mai lung ca de obicei și mai intens. A fost mai important pentru că am avut în față două echipei mari din Europa, dar cred că ne-am descurcat bine.
Am mai recuperat doi jucători, Florin Ștefan și Alex Ioniță, au terminat meciul cu bine și este foarte important pentru noi.
Noi știam că în al doilea meci lucrurile vor sta altfel, în ultimele 10 minute am avut 6 copii din academie. Știam că vom avea probleme, mai ales că avem și meciul de miercuri, acest derby, nu voiam să risc nimic și trebuia să împart minutele pentru toți jucătorii.
Lui Vicenzo Italiano I-am spus la mulți ani pentru că este ziua lui și am vorbit despre meci.
Nu este problema mea numărul de fani. Dacă ei au considerat că își pot pierde după-amiaza uitându-se la Borussia Dortmund, Rapid și Fiorentina, bine, dacă nu, este problema lor.
Recunoștința este ceva pe care un jucător de fotbal o așteaptă și se bucură când primește. Am simțit căldură din partea Fiorentinei și mă bucură acest lucru. Înseamnă că ce am făcut eu acolo…
Ignat a fost cea mai mare surpriză din această seară, este tânăr și eram foarte curios să îl văd la treabă cu adversari pe măsură, bravo lui”, a spus Adrian Mutu.







L-a evidentiat pe Ignat pentru disciplina tactica impusa de el, adica cea pe care o stim cu totii si cu care ne macina obsesiv: „jocul la siguranta”, cu pasa la portar sau cel mult perpendicular pe axa terenului, nicidecum sa verticalizeze si sa surprinda adversarul cu actiuni rapide. Atata poate antrenorul, atata pot si jucatorii fiindca le convine jocul lent, odihnitor si … banos !
@anonim interesanta propunrea ta cu trecerea lui Sapunaru la mijloc. cred ca aici el ar fi mult mai util si asta ca poseda fr bine deschiderile pe diagonala etc si asa se pot evita gafele din aparare…asteptam sa vedem reactia lui Mutu.
Pe Ignat l-a selectionat Pancu si asa l-a vazut si asta, dar acum nu o sa il mai bage, normal ar fi sa il bage pe Sapun mijlocas la inchidere si sa joace cu Ignat, asa am scapa de pedeapsa de crapulea si poate mutam jocul la mijlocul terenului, ca acum pasam numai in careul de 16 m al nostru, si totodata poate primesc si atacantii mai multe mingi, noi degeaba acuzam atacantii, sincer nici nu primes pase mai deloc, Onea asta e foarte energic alearga se zbate dar nu l-m vazut sa dea o centrare utila, dar ciinii latra ursul merge mutu stie el ce face, pentru ca nimeni nu il trage la raspundere nimeni nu il in vata si noi suferim?!!!
De acord cu ce spuneti! Ignat,Onea,Moldo, Morais si Iacob-cred ca asta trebuie sa fie linia noastra de fund!Altfel, nu cred ca vom prinde play offul! Sa vedem ce ne va aduce Mos Craciun! De acord si cu Malda la noi!
MALDA ESTE ANTRENORUL PUR SÂNGE DE CARE RAPIDUL ARE NEVOIE acest om a reușit sa și mobilizeze jucătorii , anonimi de fapt,și cu restante financiare și i a bătut pe semaforistii regelui agramat cu nasul roșu, nervos și revoltat pe toți cu nu e băgat in seama, de i au sărit capacele. Bravo Malda Vino la Rapid dar numai cu condiția retragerii lui Săpun Și Grigore pe care i respectam.Restul O PARTE DIN EI AOUT.
remacati, valorosi dar nu prind echipa ca sunt veteranii din primul razboi mondial si altii luati cu trambite si surle.
Mutu nu cred ca mai ar multe zile daca jocul echipei va trena in acelasi mod ca pana acum.
Il antreneaza din martie si acum il vede =) Ce comedie de echipa avem
Să vină Măldă !
DACA PIERDEM CU PETROLUL SI UTA, LUPTA PT LOCUL 6 , E TARE, ESTE POSIBIL SA PIARDA SI PLAY- OFF. DUPA IARNA TREBUIE FACUT CEVA. CE? NU STIU CE SA SPUN!
FRATILOR, TINERI DE PERSPECTIVA AM AVUT MULTI( IL STITI PE DRAGHICEANU,TOYI IL VEDEA L Real MADRID) , UNDE JOACA ACUM? SI ILIE O SA VECETI , O SA VINA LA CALARASI PESTE 2 ANI! A! BAIATUL SA IMPLUT CU BANI, OK. ASA SI IGNAT, ACUM E MARE JUCATOR LA GAGICI, LA TINERELE, PINA SA FIE EL BUN PT RAPID, IMBATRINIM NOI! ASA CA E O IMPRESIE DE STIL, DOAR ATIT, SA DUS TIMPUL CU UN BELO, UN SAMES, ETC, AU FOST UNICI.
Ignat trebuie sa joace. A venit timpul lui. Daca mai gasim unul la fel de bun se pune apararea pe picioare. Sapunaru si Grigore ar mai putea ramane ca variante de criza. De Gheorghe Gabriel ce ziceti? E inca un copil, dar asa a inceput si Rares Ilie. In meciurile mai usoare ar trebui sa joace mai mult.
Maldarasanu ne arata ca se poate …
Fb, atunci vreau sa-l văd pe Ignat( momentan) titular!!! Oricum, cu fiecare meci, din păcate, Săpun este,uneori CATASTROFAL!…A cam sosit timpul Căpitane…Totul are si-un sfârșit…Din vară…dacă nu avem alte variante…Grigore la fel…Singurul „senior” care mai poate juca 1an este Morais! Altfel, jumătate de lot TREBUIE schimbat! Sper într-o atitudine „razboinică” miercuri și 3 puncte! Așa vom fi cred 90% în play-off!