Ma pregatesc, dupa o pauza de 9 ani, sa lansez o piesa noua pentru rapidisti. Initial am vrut sa o numesc „Noi, rapidistii”, insa am luat decizia sa folosesc pentru ea, mai degraba, un titlu care sa ne reprezinte pe toti.
Piesa „Fenomenal” a inceput (cum altfel?!) cu o idee care mi-a venit intr-un loc pe care il ador pur si simplu: plaja din Rimini unde, pe faleza, toate felinarele erau in forma de R.
Acolo mi-a venit, parca de nicaieri, versul „Noi rapidistii suntem / Cel mai tare fenomen”, iar de la acel punct de pornire pana la o piesa intreaga nu a fost decat un singur pas.
Au trecut, asa cum am spus, de la ultima piesa pe care am scos-o, ceva mai bine de 9 ani de zile. Timp in care noi, rapidistii, am trecut prin multe. As evidentia totusi ceva cu care ma mandresc foarte mult:
VAD PRIMA GENERATIE DE RAPIDISTI CARE A CRESCUT CU PIESELE LA CARE MI-AM ADUS MAI MULT SAU MAI PUTIN CONTRIBUTIA. SI E O GENERATIE EXTREM DE PUTERNICA!
Iar bucuria pe care mi-o dau acesti oameni de fiecare data cand imi scriu sau ma opresc pe strada si imi spun: „Am crescut cu piesele tale” este una de nedescris, iar aceasta bucurie se datoreaza in mare masura constiintei pe care om. Acea constiinta m-a facut sa-mi jur ca voi ajunge sa-mi castig dreptul de a ma bucura de victoriile Rapidului.
Dragi prieteni rapidisti,
A mai ramas foarte putin pana cand piesa „Fenomenal” va fi lansata pe canalul meu de Youtube (va invit sa va abonati aici). Pana cand o veti putea asculta, va invit sa cititi una din povestile din viata mea de rapidist. O poveste care imi este foarte draga si care raspunde la intrebarea: CUM AM AJUNS SA CANT PENTRU RAPID
N-o sa uit niciodata ziua de 29 mai 1999. Rapidul primeste vizita Universitatii Craiova la un an si 27 de zile distanta de la cosmarul din Banie, cand am pierdut un titlu asa cum numai noi puteam sa-l pierdem.
Si acum se joaca cu trofeul pe masa. La fel ca atunci. O victorie ne-ar fi adus titlul dupa 32 de ani de pauza. N-am mai prins loc nici la Peluza Nord, nici la Tribuna a 2-a, asa ca am vazut meciul de la peluza dinspre teatru.
In momentele premergatoare meciului, tineretul Rapidului, antrenat de Ionut Chirila, face turul stadionului prezentand titlul de campioana castigat recent.
Totul! Absolut totul se desfasura intr-o atmosfera de sarbatoare fabuloasa. Era transpunerea in realitate a celui mai frumos vis pe care putea sa-l aiba vreodata un rapidist, dar pe care absolut nimeni nu indraznea nici macar sa si-l imagineze!
Rapid a invins cu 1-0 prin reusita lui Iencsi si de data aceasta, fiesta pregatita n-a mai fost stricata de nimeni.
Totul era incredibil de frumos. Traiam cea mai minunata bucurie pe care putea s-o traiasca un suporter.
Pana cand… spontan, impreuna cu cei alaturi de care am fost la meciul acela, am sarit gardul de la peluza si am intrat pe teren.
Sentimentul s-a schimbat brusc. Nu as numi tristete ceea ce simteam, dar nu era in niciun caz bucuria traita in peluza.
Lobont era cocotat pe bara portii in care Daniel Niculae avea sa inscrie cativa ani mai tarziu acel gol fabulos cu Hamburg. Portarul Rapidului privea pe toata lumea de sus si la propriu si la figurat si oferea autografe doar pe materiale in culorile clubului. Orice altceva, refuza cu un semn de respingere facut din degetul aratator al mainii stangi, miscat stanga-dreapta pret de o secunda.
Mircea Lucescu certa jandarmii care incercau sa opreasca fotografii sa-si faca meseria.
Iar eu ma simteam complet strain, ma simteam foarte ciudat, neintelegand cum de nu am acelasi sentiment trait in peluza.
Raspunsul a venit destul de repede: in peluza eram acolo unde imi era locul, iar bucuria imi apartinea pe deplin. In sezonul acela am fost la aproape toate meciurile jucate de Rapid acasa si in deplasare. Ca suporter, imi facusem pe deplin datoria si aveam tot dreptul sa ma bucur.
Pe teren insa, nu facusem absolut nimic. Si oricand de indreptatit m-as fi considerat, constiinta nu-mi dadea voie sa ma bucur pentru ceva care nu imi apartinea.
A fost motivul pentru care mi-am jurat ca voi face tot ce depinde de mine sa-mi castig dreptul de a ma bucura de victoriile Rapidului in toate circumstantele posibile. Sa fac tot ceea ce pot pentru a nu mai simti niciodata acel sentiment ciudat. Ma simteam dator, in plus, si pentru bucuria din peluza de care am pomenit.
De aceea piesele pe care le-am facut pentru Rapid reprezinta pentru mine dreptul meu castigat cinstit si prin munca, de a ma bucura de RAPID.
Sentimentul ciudat pe care l-am descris mai sus, s-a schimbat total cand Ionut Voicu, a declarat ca piesele aceastea i-au motivat pe baieti sa faca un meci mare impotriva Stelei, in 2013. Meci terminat 1-1 desi nimeni nu ne dadea vreo sansa.
Sentimentul ciudat pe care l-am descris mai sus este exact opusul a ceea ce simt azi cand vad mii de oameni purtand cu mandrie tricouri cu versurile mele (apropos, am lansat o colectie noua aici).
Sentimentul de bucurie si fericire pe care il simt cand va atatia si-atatia oameni care mi-au aratat aprecierea lor este unul FENOMENAL si totul se datoreaza acelui sentiment de tristete cauzat de o bucurie pentru care constiinta imi spunea ca n-am niciun merit.
Si de aceea, te invit sa-ti castigi la randul tau dreptul de a te bucura de victoriile Rapidului. Nu te ingrijora ca nu stii cum in momentul de fata (nici prin cap nu-mi trecea nici mie ca voi ajunge sa fac asta prin muzica). Doar promite-ti asta! Tie! Nimanui altcuiva! Crede-ma cand iti spun ca MERITA cu prisosinta sa faci acest lucru!
Ne-auzim pe 4 decembrie cu piesa!
Hai Rapid!
Dragos Leasa
