Rapid a pierdut partida contre celor de la Chindia, scor 1-2, în etapa cu numărul 12 din Superliga României.
Declaratii Adrian Mutu ⬇️
„Suntem supărați pentru că am pierdut un meci într-o manieră care nu e ok, pentru că am intrat relaxați pe teren și am avut lipsă de atitudine. Dacă aș fi putut aș fi schimbat mai mulți, am încercat să creez un șoc pentru a reveni pe tabelă. Am greșit și după a fost foarte greu, nu am mai reușit să revenim.
Nu caut scuze pentru jocul pe care îl prestează echipa adversă, pentru că ei joacă cu armele ei și pentru rezultat. Noi trebuie să jucăm mai bine cu echipele care practică un anti-fotbal în anumite momente și trebuie să facem altceva pentru a câștiga. Cred că e vorba de agresivitate pentru că de împins jocul, l-am împins. Nu ne-am creat ocazii, din ocaziile pe care le-am avut nu am reușit să înscriem, iar relaxarea asta nu e ok. Trebuie să avem atitudine și să muncim la fiecare meci pentru că este un campionat destul de puternic.
Nu știu, m-am uitat și eu la fază de câteva ori, dar dacă se anulează un gol perfect valabil nu e nici o problemă. Să spunem că nu ne poartă noroc atunci când ne arbitrează acest arbitru.
Pun totul pe seama faptului că am fost foarte relaxați, nu trebuie să fii un savant să-ți dai seama că am fost foarte relaxați. Trebuie să ne revenim!”, a spus Adrian Mutu.







Așa antrenor, așa echipă.
Ba nesimtitilor asa ati motivat si jocul cu petrolul si cu mioveniul si cu u cluj etc
Ce ati invatat si ce ati facut sa imbunatatiti jocul.Voi nu aveti posesie, nu aveti strategie , automatisme , nu jucati nimic. HAOS TOTAL
Are dreptate jiji NU CENTENARUL BAGA MINGEA IN POARTA. O sa treaca oile si prazarii pe langa voi ca acceleratul pe langa marfar si o sa se pise pe voi gloabelor
Ramane cum am stabilit acu 2 luni, noroc ca am Arsenal si ceva frumos pe ce pot sa ma concentrez, ca sa ma distraga de la durerea de Rapid…
Gura și afară !
Și Mut, și cu ciocul mare.
Curățenia trebuie începută cu pseudoantrenorul Mutu.
Vorbe, Liniuță, vorbe. Trebuie să te pricepi la făcut, nu la pălăvrăgit.
Cel mai slab joc al Rapidului, de pana acum, mai slab si decat cel din cupa Romaniei cu Timisoara. Cred ca este nevoie de o curatenie urgenta, altfel tot play-out o sa avem. Sa te domine, tactic, fizic si mai ales tehnic, ultima clasata, pana au facut 2 la zero, este grav, iar daca nu era VAR-ul faceau 3 la zero. Relaxare? Nu. Lipsa de valoare si neputinta.
Sincer,eu nu am avut niciodata incredere in domnul mutu,poate si pentru trecutul lui controversat,rapid nu joaca nimic,jucatori parca vin de o zi de coasa,as dori o mai mare implicare a domnului daniel nicolae,mai ales la tranferuri,e usor sa tot ceri jucatori care nu dau randament,dar care trebuie platiti,da nu din bani lui mutu!
Ce tot vorbim de relaxare,rapid nu joaca nimic de cateva etape,eu recunosc am castigat cele mai multe meciuri cu noroc,iar de mutu ce sa mai zic,un antrenor slabut,sa joci cu doua varfuri si sa centrezi la nesfarsit,pentru cine?. Cred ca nu-ti trebuie multa cultura fotbalistica sa observi ca mai intotdeuna echipa adversa este prima la mojoritatea duelulilor,nici angajament,nici tehnica,nici tactica….