Rapid

Mihai Iosif nu a simtit deocamdata chemarea noului stadion

După ce a fost disponibilizat de clubul său de suflet, Mihai Iosif s-a distanțat de giuleșteni și nu a mai fost observat pe Stadionul Giulești, în afara evenimentului de inaugurare.

La aproape 6 luni de la despărțirea de Rapid, Iosif a mărturisit că nu a mai ținut legătura cu oamenii care conduc echipa, cu excepția lui Victor Angelescu.

„Nu prea am fost pe stadion, nu ştiu, am vrut să stau mai retras. Probabil mă voi duce pe viitor. Nu am simţit atunci… Nu am simţit chemarea. În nicio relaţie nu mai sunt cu cei care conduc Rapidul. Mai vorbesc cu Victor din când în când. Nu s-a întâmplat nimic, am fost demis şi viaţa merge înainte. Ăsta e rolul antrenorului. Cei care am fost acolo am realizat ceva.

Când nu ai rezultate, eşti schimbat, chiar dacă tu erai în obiectiv. Aveam de îndeplinit salvarea de la retrogradare, un obiectiv pe care nu l-am pus eu. Nu am reproşat. Conducătorul îşi ia o marjă când echipa nu merge şi atunci încep să caute antrenori. Dar eu nu aş apărea pe stadion cât timp echipa are antrenor, nu aş face asta niciodată, doar după ce aş semna”, a declarat Mihai Iosif, potrivit Orange Sport.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.