Dumitru Dragomir a vorbit despre sansele Rapidului la titlu, dar si despre Adrian Mutu

Dumitru Dragomir a urmărit meciurile Rapidului în acest sezon și are numai cuvinte de laudă la adresa giuleștenilor.

Fostul președinte al LPF susține că Rapid poate lua campionatul în acest sezon, scrie prosport.ro

Și la adresa lui Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, „Mitică de la Ligă” a avut cuvinte de laudă pentru că știe să țină vestiarul și impune respect.

„Aşa cum am mai zis şi la voi, Rapidul are un lot foarte bun, acolo în apărare sunt bătrânii care fac o treabă bună. Echipa nu este lăbărţată pe spaţii de joc, este strânsă şi asta reprezintă un avantaj. Dacă vine şi Măţan, nu vor mai avea nevoie de niciun jucător.

Ăsta ştie cu mingea, driblează nu numai adversarii, ci şi galeria! Nu ar mai trebui să mire pe nimeni dacă Rapidul câştigă titlul anul acesta. Şi pentru Mutu ca antrenor ar fi o carte de vizită fantastică pentru el. Ştie să ţină vestiarul, a fost un jucător foarte mare, impune respect”, a declarat Dragomir pentru OrangeSport.

Rapid a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a patra a Superligii, astfel că în acest moment giuleștenii sunt liderii la zi în Superligă.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

3 comentarii la „Dumitru Dragomir a vorbit despre sansele Rapidului la titlu, dar si despre Adrian Mutu”

  1. Bravo TUTUROR !!! În ciuda unor stângăcii, la Crepulja și Ștefan – încă nu știe sa strângă în tușe, ATITUDINEA ÎNTREGII ECHIPE a fost DETERMINANTĂ!!! Și vreau sa remerc pe cineva-in afara de Sefer, Papeau; fotbalist care va da culoare echipei! Tehnic, solid pe picioare, viteză, știe jocul! Dacă Mutu este corect ,la Ploiești trebuie sa fir titular! Forza Rapid!

Comentariile sunt închise.