Adrian Mutu a prefațat partida de sâmbătă, cu UTA Arad, în cadrul conferinței de presă susținute la stadionul Giulești, scrie fcrapid.ro, site-ul oficial al clubului.

Despre meciul cu UTA:

„Va fi un meci dificil, pentru că întâlnim o echipă bună a campionatului, care trece printr-o perioadă bună. Și anul trecut a fost aproape de Play-Off.

O știm bine pentru că ne-am tot întâlnit, chiar dacă antrenorii s-au schimbat. Trebuie să fim atenți. Ne dorim victoria, pentru că venim după o înfrângere nemeritată, dar înfrângerea rămâne înfrângere.

Nu a fost greu să-i montez pe băieți. Ne simțim pe undeva datori față de suporteri, să întoarcem lucrurile și să revenim pe făgașul normal, bun, pe care eram.”

Despre meciul cu Petrolul:

Am discutat despre meci (n.r. – cu Petrolul), au fost și multe greșeli forțate ale jucătorilor. Am făcut o analiză corectă a meciului, deci știm care au fost părțile noastre de vină și sperăm să nu mai repetăm greșelile.

Mergem mai departe, deoarece campionatul este lung. Normal că suntem supărați, dar trebuie să învățăm din această înfrângere și să nu mai repetăm erorile făcute.

M-a nemulțumit că am făcut greșeli neforțate. Ocazii au fost, dar nu am reușit să dăm gol. Am avut o atitudine bună, dar ne-a lipsit golul. Poate a fost o zi mai slabă și nu mai trebuie să ne gândim la acel meci, pentru că mâine ne așetaptă un meci important.”

Despre atmosfera din Giulești:

„Când jucăm acasă moralul nostru este la nivel maxim.Ne simțim protejați, ne simțim împinși de la spate de propriii suporteri. Este o atmosferă cum rar vezi pe stadioane! E normal ca băieții să fie mai concentrați pe detalii, pentru că îi obligă atmosfera și îi responsabilizează.

Putem spune că suntem favoriți cu UTA pentru că jucăm acasă. Suntem într-un moment bun, avem mai multe puncte decât ei, dar cred că suntem favoriți doar cu 10% în plus față de ei.”

Despre Alexandru Mățan:

„Mățan este bine, intră în formă, încet, încet. A trebuit să îi dau două săptămâni pentru a se acomoda. A intrat bine la Ploiești, dar trebuie să atingă un nivel fizic bun. Apoi, cu siguranță, ne vom baza și pe el.”

  • Partida cu UTA Arad contează pentru etapa a șasea a Superligii și va începe de la ora 21:30!

Conferința integrală:


Articolul ADRIAN MUTU A PREFAȚAT JOCUL CU UTA ARAD apare prima dată în FC Rapid 1923.