Adrian Mutu a declarat la finalul partidei cu FCSB, că această victorie este cea mai importantă a carierei sale, de până acum.
„Victoria e victorie, sunt foarte mulţumit de atitudinea jucătorilor. Cred că e cea mai importantă victorie a mea, era un meci care contează mult pentru noi. La fiecare meci, jucăm la victorie. Ştiam ce încărcătură are acest meci şi voiam să facem suporterii fericiţi.
Vă daţi seama că am făcut tot ce se putea pentru a-l convinge să vină la Rapid pe Marko Dugandzic. E un jucător de valoare şi a demonstrat asta în seara asta.
Toţi jucătorii pe care i-am trimis au intrat bine în meci. A fost o victorie muncită. Mă bucur că nu am luat gol.
Săpunaru mi-a pus înainte de meci că dă gol, dar mi-a zis că dă cu capul. I-am spus că atunci când se antrenează cum se antrenează, fotbalul răsplăteşte. Am încredere în experienţa lui şi ştiu că poate gestiona bine aceste momente. Îl cunosc bine şi ştiu ce încărcătură îi provoacă acest meci. I-am spus că este căpitanul nostrum
Ne mai trebuie un atacant. Discutam cu Victor în vestiar, pe bancă aveam 3 copii, îmi plac. Dar sunt meciuri ca acesta, unde trebuie experienţă”, a declarat Mutu la Orange Sport.







@Octavian. Păi Anonimul nu e rapidist, așa că nu poți avea vreo pretenție de la el.
Anonimule, esti doar un cretin care cobeste. Indiferent ce se va intampla pana in septembrie tu, neghiobule, ar trebui sa te bucuri de victoria obtinuta ieri iar in viitor sa fii cu sufletul alaturi de echipa daca esti rapidist adevarat si nu o jigodie care doreste raul clubului ca sa se bucure apoi ca a avut dreptate.
Mai vorbim despre Dugagici prin septembrie, Liniuță 😄