Daniel Niculae a vorbit despre viitorul lui Rareș Ilie
![](https://1923.ro/img/2022/05/1621487792263.jpg)
Rareș Ilie (19 ani) va rămâne la Rapid și pentru sezonul următor, potrivit președintelui Daniel Niculae (39 de ani), scrie prosport.ro
Rareș Ilie va juca în Giulesti si sezonul urmãtor, potrivit anunțului făcut de președintele Daniel Niculae care a spus că nu se ia în calcul un transfer al internaționalului Under 19.
Daniel Niculae este convins că, nu mai târziu de anul viitor, îl vom vedea pe Rareș Ilie îmbrăcând tricoul echipei naționale de seniori.
„Nu e de vânzare, el e în cantonament, trebuie să aibă rezultate la echipa U19, apoi va începe pregătirea cu Rapid şi cu siguranţă va avea un sezon mult mai bun ca recentul încheiat. Este un jucător foarte, foarte bun, un jucător care cu siguranţă este remarcat de toţi selecţionerii echipelor naţionale, de la U21, chiar şi al echipei naţionale mari.
Dacă va continua să se exprime cum s-a exprimat în acest sezon, cu siguranţă va face parte şi din echipa naţională mare. E un tip foarte corect, un tip modest, un tip muncitor şi sunt sigur că la anul chiar va face parte şi din echipa naţională mare”, a declarat Daniel Niculae, președintele clubului de lângă Podul Grant.