Dan Sucu a inceput razboiul cu granzii din Liga 1: „Nu stiu cine e patronul CFR-ului. N-am auzit de el!”

Dan Șucu a prezentat obiectivele pe care le urmărește la Rapid, dar nu s-a abținut să nu trimită săgeți către campioana CFR Cluj.

” Modelul de business de la CFR îl înțeleg foarte greu, aproape deloc. Din punct de vedere economic, nu e ceva de înțeles din această situație. Patronul de acolo nu îl cunosc, nu știu ce afaceri are. Eu sunt de mult timp în această lume, cred că dacă era un afacerist important, dacă avea afaceri așa proeminente, auzeam de el. Nu știu cine este, n-am auzit de el, a declarat noul acționar din Giulești” 

Dan Sucu a fost prezentat oficial la Rapid si a vorbit pe larg despre planurile pe care le are la Rapid.

„Daca ne uitam la firmele mari, lideri in domeniul lor, cum ar fi Dedeman, Altex sau Mobexpert, toate au in comun un ingredient care le asigura succesul: SERIOZITATEA. Vom aduce acest ingredient la Rapid pe toate planurile si nu avem cum sa nu reusim sa atingem ce ne-am propus”.

Co-actionarul Rapidului a afirmat ca deja se confrunta cu neincredere din partea celor carora le-a dezvaluit planurile sale, fotbalul nefiind privit ca o investitie profitabila de mediul de afaceri din Romania.

Toata conferinta de presa poate fi urmarita mai jos

 

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Dan Sucu a inceput razboiul cu granzii din Liga 1: „Nu stiu cine e patronul CFR-ului. N-am auzit de el!””

Comentariile sunt închise.