Antrenorul Rapidului, Adrian Mutu (43 de ani), a explicat care a fost strategia prin care a reușit să îl anihileze pe Cristiano Bergodi în meciul câștigat cu 1-0 în fața lui Sepsi, scrie prosport.ro
Adrian Mutu spune că l-a învins pe Cristiano Bergodi deoarece le-a cerut elevilor săi să abordeze diferit cele două reprize.
„Așa cum anticipam, a fost un meci dificil. Știam că o să avem o primă repriză dificilă, de aceea nici nu ne-am hazardat să ne descoperim, pentru că știam că ei vor avea benzină în picioare în prima repriză. Ne-am gândit că în repriza a doua o să fie timpul când o să împingem și s-a văzut lucrul acesta.
Am fost foarte precauți, voiam asta, intenționat am făcut asta, pentru că nu voiam să riscăm să luăm gol, mai ales că Sepsi are o defensivă foarte bună. A fost un gol foarte frumos, o execuție de fotbalist, dar cred că toată echipa merită aplauze, toți băieții. Și nu numai pentru gol, ci pentru tot efortul pe care l-au depus, pentru faptul că au respectat sarcinile.
Îmi doream ca în prima repriză să pasăm mai mult, am greșit foarte multe pase. Am și riscat de multe ori și mulți jucători au încercat să dea pase decisive și le-am spus că trebuie să îi alerge.
Cred că a fost interesant și că am schimbat sistemul și i-am surprins și i-am blocat. Belu a zis că a simțit ceva muscular, să vedem luni, sperăm că o să fie bine și că o să fie cu noi la următorul meci. Mai sunt trei meciuri, trebuie să fim atenți. Mai e mult până de parte și încă nu suntem acolo (n.r. la baraj). Și barajul nu rezolvă nimic, cine știe ce se poate întâmpla. Rămânem cu picioarele pe pământ, luăm meci cu meci și vedem ce se întâmplă”, a spus Adrian Mutu, la flash-interviul de după meci.







Respect total pentru toti cei care trimiteti comentarii asupra meciului cu Sepsi. Totusi nu pot fi de acord cu sintagmele: ,, Daca nu era Rares”, ori ,,Daca nu era apararea in frunte cu portarul Moldovan”. Un meci il castiga, ori il pierde, intreaga echipa, deoarece este un sport de echipa si nu unul individual. Concluzionand, cu aceasta tactica s-au castigat 7 meciuri la rand. Ar trebui ca dam credit bancii tehnice si sa sustinem in continuare echipa, indiferent de trecutul antrenorului. Mult succes in continuare si FORTZA RAPID!?.
hai RAPID,mai avem 3 meciuri foarte grele,atentie,sa nu fim prosti sa aducem suspendari la teren sau amenzi,multi ne provoaca!
la unguri sa le fie rusine,boz meg o kukio foso,sa va fie rusine ca veniti in templu si provocati!
auzi si la bozgoro-patron, „al nostru este mai frumos” ,pai da ca la noi prosti au lasat nefinisat si dat cu mistria sa acopere gropile!
Realism, seriozitate si modestie. Se vede mana antrenorului Mutu. Daca valoarea incontestabila a lui ca jucator isi va pune amprenta asupra jocului echipei, atunci cred ca alegerea este de bun augur pentru Rapid. Stimulandu-se reciproc, aceasta echipa impreuna cu antrenorul Mutu cred ca va ajunge acolo unde ne dorim cu totii.
COMENTARI …FIȚI MAI BUNI MĂCAR DE PASTE …HAI RAPID!♥️♥️🇶🇦🇱🇻
Hai să fim serioși, care tactică? Am avut baftă. Era cât pe ce să pierdem. Cu un adversar de duzină.
Singurul care s-a scos e Ilie.
Domnule Nicolae, chapeau bas !
Rapidul incepe sa arate asa cum mi-am dorit de la reinfiintare, iar drumul de urmat pare bine gandit. Alegerea lui Mutu a fost mai mult decat inspirata si, odata cu venirea lui, s-a dat tonul normalitatii, seriozitatii si modestiei intr-un club se-si doreste performanta. Ce ne-am fi dorit mai mult pentru aceste Sarbatori crestine ?
Hristos a înviat !
Hai Rapid !
Era nevoie de un meci greu. Sepsi, o echipă solidă, cu meciuri în cupe europene, cu antrenor bun. Au fost și bune și rele, cum e normal într-un meci. Săpunaru și Moldovan mi s-au părut peste toți (ceea ce arată că am suferit pe atacurile lor). Despre golul lui Ilie ce să mai zic ?! Dacă-l marca Ronaldo vuia toată presa mondială ! Ca rele…prea multe pase și centrări greșite, prea puține demarcări in fața, zero șuturi în repriza 1, Moraes penibil, Ioniță parcă se gândea la ouă și cozonac ! Începe să se vadă că Mutu „le știe”, fiindcă în repriza 2, ceva s-a schimbat. Oricum, Paștele a venit cu o mare bucurie care trebuie repetată la Târgoviște. PS. Puține comentarii… dacă ne încurcăm, cred că eram invadați de contestatari !
Pt Alex,. Mai puțin Morais care a greșit enorm în prima repriză.
Si cu golul lui Rares pierdeau 3puncte daca nu era Moldovan, Sapunaru, Grigore, Belu, Morais, Albu si chiar si cei din ofensiva, deci nu stiu ce ai vrut sa evidentiezi
Cu “tactica“ asta scoteau un egal dacă nu era Rareș 😄