Adrian Mutu spune că stilul defensiv al lui Emil Săndoi a făcut ca Rapid să piardă primele puncte din play-out.
Antrenorul formației din Giulești și-a felicitat elevii pentru efortul pe care l-au depus și spune că doar aglomerarea jucătorilor Chindiei în preajma propriei suprafețe de pedeapsă a condus la acest rezultat.
„A fost un meci cu o echipă care s-a închis cu toți jucătorii în fața careului. Cred că am dominat clar repriza a doua și meritam să câștigăm. Așa cum cunoșteam Chindia că se apără în 30 de metri, singura posibilitate este pe benzi. În repriza a doua ne-a lipsit doar golul.
Îi felicit pentru efortul pe care l-au depus. Nu ne-am retras niciun moment, ceea ce pe mine mă mulțumește. S-au apărat pe trei linii, era aglomerație.
Iau meci cu meci, iar de mâine e istorie Chindia și trecem la meciul cu FC U. Cu toate că am început sezonul la FC U, nu e un meci special, ci unul important pentru noi. Ne odihnim, ne liniștim. Avem timp să pregătim foarte bine acest meci. Tot timpul Rapid joacă la victorie.
Suntem obișnuiți cu presiunea, am jucători cu mare experiență, cu personalitate”, a declarat Adrian Mutu la finalul partidei care s-a disputat la Ploiești.







ÎNCURAJAȚI RAPIDUL ! NICI ACUM NU SUNTEȚI MULTUMIȚI ! HAI RAPID!🇶🇦♥️🇱🇻
Bravo pentru Jean81 !
De data asta sa fim sinceri n am jucat
Cred ca trebuie o remanire jumate care nu au valoare Adriane avem incredere in time Obiectivitatea sa fie pe pe prim plan
Miță, stai pe aproape!
@Fenomeno:
Intai o sg mansa Loc 7 vs Loc 8
Apoi mansa dubla Invingatoarea (Loc 7 vs Loc 8) vs Loc 3 sau 4 (play-off) in functie de cine castiga Cupa Romaniei
Băi nebunilor unde era RAPIDUL anul trecut pe vremea asta, avea șanse aproape nule de a promova, acum cu 3 – 4 etape nu avem griji cu retrogradarea, 3 – 4 tineri de mare perspectiva joacă bine spre foarte bine, cel mai bun portar din țară e la noi, stadionul e super, nu veizi țiganii la nivelul conducerii gen jiji etc, și tot va găsiți voi sa criticați, a luat-o lumea razna rău de tot….
Nu stiu ce sa zic dar o repriza cu UTA echipa n-a miscat, cu Sepsi la fel, ajungem la Chindia care e sub celelalte si va controleaza fara dificultate trei sferturi din meci. Incep sa cred ca echipa a avut si mult noroc iar norocul nu merge la nesfarsit. Despre barajul de conference nu se pune problema sa vorbim, pe franturi de meci dar mai mult fara puls e greu sa bata rapidu Craiova lui Rotaru sau FCSB.
Văd că e unul ce semnează cu curaj „anonim” care de-abia așteaptă un pas greșit al Rapidului și care, mai ales, habar nu are cum îl cheamă pe antrenorul echipei. Omul e de plâns…asta dacă merită să fie băgat în seamă.
Mutulica, Chindia a stat mai mult in terenul Rapidului. cam greu sa se apare pe 3 linii cind domina meciul. Sa nu uitam ca si Sepsi ne-a cam ingesuit. Rapidul are nevoie de suflu nou, jucatori tineri si copti. Albu, Balan, Morais, Dandea, Vagetus, A Ionita, au cam frecat-o
Trebuie sa ne multumim cu cat am realizat pana acum, cred ca este un pic mai mult decat am fi sperat cu lotul actual. O calificare norocoasa in circuitul european nu va face decat sa ne infierbante idealurile, dar nivelul calitativ al jocului putem spera sa fie unul consistent doar atunci cand i se va da libertatea deplina lui Mutu in alcatuitea echipei din sezonul urmator. Doamne, ajuta !
Hai Rapid !
Liniuță, nu-ți fă planuri de Crăciun în Giulești.
Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
Locurile 1 și 2 din play-out dau baraj, iar câștigătoarea va juca finala pentru un loc în Europa Conference League cu locul 3 din play-off, ce spuneti,daca jucam ca si cu chindia nici o sansa!
Eu sunt multumita ca am ramas in A si astept sa vad ce transferuri se fac, referitor la europa, nici gand, parerea mea!
Adi este elegant in exprimare. El a vazut ca unii jucatori erau pe dinafara. A facut si el cu ce are la dispozitie. Egalul a fost meritat. Victoria ar fi fost mincinoasa.
Nu cred că merităm să câștigăm ! Băieții de-abia alergau, pasau greșit, trăgeau aiurea. Parcă erau plictisiți, fără dorință. Dar… să sperăm că a fost o întâmplare !
Ce atâta „meritam/ nu meritam”…? Dacă joci cu 5 fundaşi (ca şi în meciul cu Sepsi) şi începi să ai ocazii de abia în repriza a 2-a (tot ca în meciul cu Sepsi) nu îți garantează că o să marchezi iarăşi spre finalul meciului…
Adi, e ok, e normal. Dar ia vezi, ramai cu picioarele pe pamant, cum spun unii antrenori, nu meritam sa castigam. Chindia a jucat mai bine trei sferturi din meci. E un rezultat corect, as spune eu.
Spor la treaba sa aveti si ne vedem pe Giulesti, ii batem pe cei de la C 48.
Albu de cand a fost cumparat definitiv in ianuarie, nu a mai jucat nimic, n-a mai dat goluri…
Mai bine cu Marzouk decât Bălan.
Meci slab, in afara de Keit, Moldovan si ceva Panoiu, nimeni nu prea a jucat nimica. Chindia a presat mai mult si au avut actiuni lucrate
În baraj pe cine trebuie să batem, pe Craiova?
Probleme, Adi? 😈