S-au pus in vanzare biletele pentru inaugurarea stadionului

RAPID SE REÎNTOARCE ACASĂ!

Noul stadion este pregătit să-i primească pe rapidiști, iar prima ocazie de a simți din nou fiorul Giuleștiului este pe 26 Martie, atunci când te poți bucura de un spectacol total, alături de toți membrii Familiei Rapid.

Pentru că au fost mereu alături de noi, toți abonații clubului au prioritate la bilete, atât cei cu abonamente din sezonul regular, cât și cei ce și-au achiziționat abonamente pentru Play-Out.

Pentru a beneficia de reducere, metodele de achiziție diferă, astfel:

  • Cei care au abonament doar pentru PLAY-OUT vor primi pe e-mail un link personalizat, în care trebuie să își introducă codul de bare de pe abonamentul din Play-Out
  • Cei care au DOAR abonament pentru SEZONUL REGULAR, dar nu și pentru Play-Out, pot beneficia de reducerea la bilete printr-o comandă AICI în care trebuie să adauge codul de bare de pe abonamentul din sezonul regular la secțiunea „Aveți un cod de discount? Introduceți-l mai jos”, din susul paginii.

De această reducere vor beneficia toți abonații, până vineri, 18 martie, la ora 17:00. După aceasta oră, acestea se vor pune în vânzare către toți suporterii, iar abonații ce nu au reușit să achiziționeze bilet cu reducere, o vor putea face la casa de bilete din Giulești, prezentând acolo codul de bare de pe abonament.

Prețurile biletelor pentru abonați sunt:

  • Peluza Nord: 30 RON
  • Tribuna a II-a (central): 45 RON
  • Tribuna a II-a (periferic): 40 RON
  • Tribuna I (central): 50 RON
  • Tribuna I (periferic): 45 RON
  • Tribuna 0: 90 RON

Peluza dinspre teatru este o zona rezervată momentan oaspeților, sportivilor FC RAPID și CS RAPID.

Prețurile fără reducere (pentru cei ce nu au abonament) sunt:

  • Peluza Nord: 45 RON
  • Tribuna a II-a (central): 55 RON
  • Tribuna a II-a (periferic): 50 RON
  • Tribuna I (central): 60 RON
  • Tribuna I (periferic): 55 RON
  • Tribuna 0: 120 RON

Programul casei de bilete de la Giulești este:

  • Vineri, 18 martie: între 17:00 – 20:00 (abonamente + bilete eveniment + bilete Clinceni – Rapid)
  • Luni, 21 martie: între 17:00 – 20:00 (abonamente + bilete eveniment)
  • Marți, 22 martie: între 17:00 – 20:00 (abonamente + bilete eveniment)
  • Miercuri, 23 martie: între 17:00 – 20:00 (abonamente + bilete eveniment)
  • Joi, 24 martie: între 17:00 – 20:00 (abonamente + bilete eveniment)
  • Vineri, 25 martie: între 17:00 – 20:00 (abonamente + bilete eveniment)
  • Sâmbătă, 26 martie: între 11:00 – 17:00 (abonamente + bilete eveniment)

Cu un abonament se poate achiziționa un singur bilet redus, iar o persoană poate achiziționa cel mult 4 bilete!

În cazul în care biletele vor fi epuizate, casa de bilete nu va mai fi deschisă.

Pentru detalii legate de bilete și abonamente, vă invităm să trimiteți un e-mail către ticketing@fcrapid.ro.

Ne vedem pe 26 Martie, pentru un eveniment unic!

#DinNouAcasa

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „S-au pus in vanzare biletele pentru inaugurarea stadionului”

  1. Cinstit era să se organizeze înainte o zi a porților deschise pentru toată pulimea plătitoare de impozite.

Comentariile sunt închise.