Mircea LucescuRapid

Mircea Lucescu, încântat după inaugurarea Stadionului Rapid: „Mi-aș fi dorit și eu să fi jucat într-o astfel de atmosferă!”

Mircea Lucescu a lăudat atmosfera creată de către suporterii Rapidului pe noua arenă din Giulești și prevede un viitor frumos pentru fotbalul românesc prin prisma apariției stadioanelor noi din Capitală, scrie prosport.ro

„Seară emoționantă pentru toată lumea! De fapt, de fiecare dată când se întâmplă un astfel de eveniment extraordinar, o inaugurare de stadion, crearea unei astfel de atmosfere, sigur că devine o chestie emoțională. Lumea a fost emoționată de ceea ce se întâmplă, de acest eveniment cu totul deosebit pe care îl așteptăm de atâta timp. Mi-aș fi dorit și eu să fi jucat într-o astfel de atmosferă.

Stadioanele pot să creeze această atmosferă, pentru că aduc în tribună foarte mulți suporteri, iar suporterii când vin vor să se simtă bine și se simt bine atâta timp cât stadionul e plin, când ei pot să creeze o atmosferă care să stimuleze jucătorii. Sunt convins că fotbalul românesc începe să retrăiască momente importante. Aseară, am văzut în Ghencea (n.r. la amicalul România – Grecia) o atmosferă senzațională și sunt convins că cu timpul și jucătorii vor înțelege ce înseamnă prezența acestor oameni pe stadion”, a spus Mircea Lucescu, după meciul de old boys dintre Rapid și Poli Timișoara.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.