Jucătorii echipei Rapid București sunt alături de antrenorul Mihai Iosif, după eșecul cu FC U Craiova și după ce s-a discutat intens despre demiterea sa, scrie prosport.ro
S-a discutat deja despre o posibilă înlocuire a lui Mihai Iosif cu Adrian Mutu sau cu Marius Șumudică.
Totuși, după meciul cu FC U Craiova, jucătorii și-au exprimat susținerea pentru antrenorul care a promovat echipa în Liga 1.
„E un moment foarte greu pentru noi. Avem jucători cu experienţă, avem jucători mai tineri, dar trebuie să ne ridicăm, trebuie să ne spunem în faţă, sincer, ce trebuie să schimbăm, pentru că nu merge aşa. Noi trebuie să jucăm pentru orgoliul nostru, pentru performanţa noastră, nu depinde de antrenor, depindem doar de noi. Mister a adus echipa din liga a doua, a făcut rezultate şi trebuie şi echipa să îl susţină în momentele grele”, a spus Jakub Vojtus, după meci.
„E primul gol pentru mine, dar nu prea contează dacă echipa nu a câştigat. Încă nu am câştigat în acest an şi este un moment dificil. Golul a fost frumos, dar nu am câştigat şi nici măcar nu am luat un punct”, a spus și Mattias Kait.







Cum sunteți alături de Mita cand tot returul campionatului ați făcut figurație pe teren puteați termina pe locul 4 campionatul asta.Singuri vinovați sunteți voi jucătorii.Mita Iosif a fost cu inima ptr clubul Rapid.Respect Mita
Sa va fie rușine! Voi l-ați pus pe Mița în situația asta. Dacă v-ati fi dat silința pe stadion, alta ar fi fost situația. Doar va faceți ca alergați, în rest nimic. Apropo Sefer, sa-ti facem o programare la oftalmologie, ca poate așa descoperi și tu unde este poarta. Rușine!
Cum il sustineti, ba! Daca voi sunteti de liga b si jucati in a, nu toti avem organism adaptat pentru performata!
Fiti fotbalisti in b si c si dați-vă demisia, nu va meritati salariile,in 6 minute ati luat 3 boabe, eu nu as mai iesi din casa sau sa mai comentez pe la tv!
Sa va fie rusine!
Pe narcoyic nu il vrem!
Ranjeste in tribuna ca luam bataie? Jigodie!
Cred că tot Corsicanu e și in spatele poveștii cu Mutu.
Miță e cu siguranță mai bun decât Mutu. Uitați-vă cum joacă FCU acum și cum juca pe vremea lui.
Păi ăștia sunt susținătorii lui Miținho? Niște străini care abia au venit?
Miță să rămână, trompetele să plece!
După părerea mea lui Iosif ar trebui sa i se ofere un post in cadrul clubului, iar ca soluție de antrenor Mutu nu cred că este o idee rea. Rapid a mai avut antrenori dinamoviști, cu randament bun ( Lucescu senior, Rednic, Andine ).