Gigi Corsicanu, mesaj pentru Daniel Pancu după reacția de pe Instagram: „Rapidul nu reprezintă Victor Angelescu sau un antrenor!”

Gigi Corsicanu i-a transmis lui Daniel Pancu să nu confunde adevăratul spirit al Rapidului cu persoanele care sunt în acest moment la cârma clubului și pe banca tehnică, scrie prosport.ro

„Îl înțeleg, dar aici vreau să îi transmit ceva și lui Pancu. Pentru noi, Rapidul este Rapid. Rapidul nu reprezintă Victor Angelescu sau un antrenor, un jucător sau oricare alt conducător. Rapidul sunt strămoșii noștri, suntem noi cei care ducem drapelul mai departe și urmașii noștri.

Rapidul nu e cine conduce astăzi. Să nu facă confuzie între conducerea actuală a Rapidului. Poate cei care conduc astăzi au niște parti-pris-uri. Să se supere pe Rapid pentru unul care este astăzi la conducere, nu e normal. Rapidul nu reprezintă cine este astăzi la conducere. Rapidul suntem noi, suporterii”, a spus Gigi Corsicanu, conform sursei citate.

 

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

16 comentarii la „Gigi Corsicanu, mesaj pentru Daniel Pancu după reacția de pe Instagram: „Rapidul nu reprezintă Victor Angelescu sau un antrenor!””

  1. Angelescu a bagat bani? Care bani? Ai lui? Sa fim seriosi! Singurul care baga bani este ciobanu!
    Restul din drepturi tv si sponsorizari!!!
    Nu a semnat cu Sumi ca sa demonstreze ca el este zmeu, o sa vezi frauerica geamantan cand o sa retrogradezi ce poole in cap o să-ți iei si tu si niculae si toti care va credeti stapani

  2. Daca va aduceti aminte…la TV intotdeauna in spatele lui Copos aparea si trubadurul nostru care se crede plin de rapidism…. imi pare rau de iesirile in decor al oamenilor care din iubire sau din interes pun presiune pe club…Angelescu are meritul ca a reusit sa incroape un buget din liga 4 pana acum dar singur nu are puterea financiara sa tina clubul si sa stiti ca nimeni nu se inghesuie sa bage bani in club…

  3. Pai cum sa n-aiba ba parlitule Angelescu treaba cu istoria Rapidului? Ai adus tu RAPIDUL din nou in prima liga? Toti cei care dealungul timpului s-au implicat in buna functionare a echipei fac parte din istoria acestui club frumos. L-ati mancat de viu si pe George Copos, care cu bunele si cu relele lui a realizat ani de zile performante pe care nici nu le visam. Ati postat o fotografie la meciul cu Dinamo care il are in mijloc pe marele antrenor Sumudica, parca zici ca sunteti din Cosa Nostra. Cred ca e rau pentru voi ca nu puteti face jocurile la echipa asa cum intentionati. Echipa asta nu este a unui clan, este echipa tuturor rapidistilor care o iubesc neconditionat din tata in fiu.

  4. Mă tot gândesc, care-i treaba cu acest personaj ? Înțeleg că e promovat de presa de scandal, căci ăia abia așteaptă să „bage strâmbe”. Deduc că aici, este prieten cu administratorul site-ului, fiindcă altă explicație nu văd ! Și cine știe, omu’ poate se visează undeva în conducere, poate chiar în locul lui Nico !? Deci, orice am comenta noi pe aici, nu vom scăpa de mafiot ! Să nu se întâmple ceva rău, până la urmă, căci nimeni nu ne va

  5. Antrenorii,jucatorii,vin si pleaca dar Rapid ramane.Noi susținem Giulestiul,Rapidul nostru iubit restul este trecator.Hai sa ne bucuram ca suntem în liga 1 și de noul stadion si sa susținem echipa.Si eu as fi vrut rezultate mai bine dar nu avem ce face,trebuie răbdare mare.

  6. Atitudine tipica de cocalar care, odata intrat in camera de hotel, da muzica la maximum, face scandal si mai ia si la … patronul ca nu l-a servit cu tacamuri de „haur”, asa ca la el in palat. Nu este prea democratic, dar cred ca si in fotbal ar trebui sa existe inscriptia la intrare: NE REZERVAM DREPTUL DE A SELECTA CLIENTII !

  7. Ma frățiilor, opriti-l pe Corsicanu asta ca prea se crede șeful rapidului! El este patron, el este la interviuri, el da răspunsuri lui Pancu, Sumudica, Niculae sau patronului Angelescu! Auzi la el nu Angelescu reprezinta rapidul! Ce urmărești Corsican? Tu și o parte din gașca ta ai făcut ca Copos sa plece din Giulesti, prin acțiunile tale. Ce vrei tu? Sa faci și acum același lucru? Pai ceva nu se leagă aici. Lasă rapidul in pace, tu dacă ți la Rapid doar canta!

  8. Istoria se repeta? Imi amintesc ca tot aceeasi idee era prezentata si in era Copos! Desigur ca si suporterii fac parte din tot ce inseamna un club! Desigur ca vocea galeriei inseamna foarte mult pentru spiritul jucatorilor! Dar, cand acestia se baga la administrare….rezultatele sunt cele pe care le cunoastem!

  9. Angelescu a adus Rapidul unde este acu, a bagat bani la echipa asta, daca cineva ar fo fost intrrbat inainte de a incepe sezonul de liga I, daca am fi multumiti cu atatea puncte probabil ca am fi zis da.
    Hai sa vedem ce face Mutu si apoi sa vorbim. Si Alexa a fost dinamovist si a avut rezultate la Rapid atat ca jucator cat si ca antrenor, sunt sigur ca toti l-ati apreciat.

  10. Sa vedem ce face si apoi sa dam cu noroi in el , corsicanu sa aiba grija sa nu mai arunce cu petarde ca face rau echipei si la multi suporterii care nu mai pot sa vina pe stadion !

  11. A început asta ? Să-l lase pe Angelescu in pace, OMU asta așa cum e el a adus echipa aici, are voie să facă de vrea el . Corsicanu are drept de vot la cârciumă!

  12. Nu știu dacă este cea mai bună alegere dar trebuia schimbat ceva. Că este Mutu, că era Șumi, că era Pancone, important este că Rapidul trebuie adus pe drumul cel bun. Așa că, Doamne ajută !

Comentariile sunt închise.