Lucian Ionescu, directorul de imagine al clubului Rapid București, și Dinu Gheorghe, fost președinte în Giulești, au fost invitați în cadrul emisiunii ProSport Live și au vorbit despre meciul de inaugurare a noului stadion și asaltul suporterilor la casele de bilete, scrie prosport.ro
Stadionul Rapid va fi inaugurat sâmbătă, 26 martie, cu un meci amical între echipa antrenată de către Adrian Mutu și Poli Timișoara, grupare din Liga 2.
Mulți suporteri nu au reușit să își procure tichete de acces la mult așteptatul eveniment, stadionul având doar 14 mii de locuri.
Totuși, Lucian Ionescu a anunțat că va exista o zi a porților deschise special pentru cei care nu au apucat să cumpere bilete la meciul amical cu Poli Timișoara.
„Noi ne așteptam la o afluență de public la inaugurarea stadionului, pentru că toată lumea aștepta acest stadion, dar totul s-a derulat pe repede-înainte din punct de vedere al biletelor care s-au epuizat în câteva ore atât în mediul online, cât și fizic, la casele de bilete. Deci, se joacă de alaltăieri sold out. Într-adevăr, dacă ar fi să facem o glumă, inaugurarea Giuleștiului trebuia să fie pe Arena Națională, pentru că am fi avut mai multe locuri. Era firesc ca lumea să își dorească să revadă Giuleștiul în haine noi și din păcate nu toți cei care doresc vor ajunge la acest eveniment, dar se preconizează să fie după aceea și o zi a porților deschise în Giulești unde să poată veni inclusiv mamele cu copii să vadă noul stadion”, a spus Lucian Ionescu, la ProSport Live.
„Suporterii Rapidului au dat acum o palmă celor de la CNI care au stabilit acest număr ridicol de locuri pentru stadionul din Giulești. Rapid e o echipă care putea aduce fără nicio problemă 20-25 de mii de oameni pe stadion. Bine că peste o săptămână se joacă meciul cu Botoșani în Giulești și cei care nu apucă să vadă stadionul acum au șansa să vină la acel joc” – Dinu Gheorghe







dacă se dorea se putea face stadion cu 30000 ( bineînțeles și costurile erau pe masura) soluții erau destule dar nu s a dorit ….CNI atât a vrut și gata ……praf in ochi…….
Mare rușine,am promis băiatului că o să fie prezent la inaugurare și nu am reușit să procur bilete!
@Anonim. Nu este deloc adevărat ce zici. La începuturi, proiectul avea 18 000 de locuri. Apoi ni s-a tot adus argumentul că nu a fost loc pentru un stadion mai mare ! Evident, un argument ridicol, căci soluții tehnice există, dacă există voință. Dar suntem în Ro, iar Rapidul n-are puterea armatei.
Ce treabă are CNI? Stadionul are 14000 de locuri fiindcă atâția bani a alocat Dragnea pentru el când era la guvernare. Dacă se investea triplu, ca în Ghencea, se găseau soluții arhitectonice și tehnice pentru 30000 de locuri chiar și în Giulești.