Gica HagiRapid

Staff-ul cu care Adrian Mutu vine la Rapid! Trei români și un italian îl vor ajuta pe ”Briliant” în Giulești!

Adrian Mutu este în negocieri cu Rapid și daca se va înțelege cu vișiniii va avea un staff format din Bogdan Pătrașcu, Ciprian Niță, Eduard Stăncioiu și Roberto Buerrero. Cel din urmă este preparator fizic și are o mare experiență în fotbalul românesc.

Adrian Mutu (43 de ani) este liber de contract după ce a plecat de la FC U Craiova 1948, în octombrie. Antrenorul a fost la un pas să semneze cu echipa națională, dar și cu Kisvarda, din Ungaria, dar până la urmă cele două oferte nu s-au concretizat. Rezultatele bune pe care le-a avut la echipa națională U21 a României, dar și jocul de calitate prestat de FC U Craiova 1948 sub comanda lui Adi, l-au făcut pe acesta să fie interesant pentru echipele din România.

Așa s-a ajuns ca ”Briliantul” să fie în discuții avansate cu Rapid, unul dintre cele mai importante cluburi din România. Dacă va semna cu giuleștenii, Adrian va veni cu un staff format din patru persoane, susțin sursele ProSport din cadrul clubului giuleștean:

Bogdan Pătrașcu (antrenor secund) – fost mijlocaș al celor de la Sportul, Litex, Piacenza, Chievo, Padova și Dinamo, acesta l-a ajutat pe Mutu și în mandatul ”Briliantului” de la FC U Craiova 1948.

Eduard Stăncioiu (antrenor cu portarii) – Triplu campion al României ca portar al CFR-ului, acesta și-a început cariera de antrenor cu portarii, fiind bun prieten cu Mutu. Cei doi au colaborat prima oară la echipa U21 a celor de la Al Wahda

Roberto Buerrero (preparator fizic) – Italianul a colaborat pentru prima oară cu Mutu la echipa Al Wahda U21, dar și la echipa națională de tineret a României. Buerrero are o mare experiență în fotbalul românesc după ce a lucrat în trecut la: Sportul Studențesc, FC Vaslui, Viitorul. La echipa lui Gică Hagi a lucrat timp de cinci sezoane.

Ce se întâmplă cu Mihai Iosif?

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Mihai Iosif în cazul în care Mutu ajunge la Rapid! Actualul antrenor principal al giuleștenilor a preluat echipa în liga secundă, când vișiniii erau 90% ieșiți din lupta pentru promovare și a dus clubul în prima ligă. Iosif și-a pierdut susținerea conducerii după ce echipa a înregistrat 8 partide consecutive fără victorie și a ratat șansele de a prinde play-off-ul. Un al mare minus al lui Iosif este că nu deține licența PRO și nu poate da indicații de pe margine. De partea cealaltă, Adrian Mutu a luat licența PRO în primăvara lui 2021.

Înainte să apară varianta Mutu la Rapid, au fost discuții cu Marius Șumudică. Acesta ar fi venit pe postul de director tehnic și l-ar fi păstrat pe Mihai Iosif în staff-ul său. Nu se știe încă dacă Adi Mutu va fi dispus să-l coopteze pe Iosif în staff-ul său sau i se va găsi un alt post în cadrul clubului. Ce este cert în acest moment este că președintele Daniel Niculae nu vrea să îl dea afară din club pe Iosif, fiindu-i recunoscător că a promovat echipa în prima ligă.

S-ar putea sa te intereseze

6 Comments

  1. Lui Niculae îi place pe Iosif că nu mișcă în front ,că niciodată nu-l contrazice pe sef . Lui Niculae nu-i plac oamenii care au personalitate , îi plac slugile. Atentie la jocul cu Dinamo, în tur le-a stricat ploile Carnat iar de atunci l-au accidentat și n-a mai prins echipa .

  2. Buerrero are mare experiență… în fotbalul românesc?
    Păi tocmai la partea fizică stă prost fotbalul ăsta. Aduceți naibii pe cineva dinafară!

  3. Eu aș zice, în caz că se va adeveri, să-l țină pe Miță aproape că nu se știe niciodată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.