Având în vedere startul modest din 2022, cu o înfrângere în fața Universității Craiova, 0-1, și o remiză, 1-1, pe propriul teren, cu UTA, în spațiul public a apărut informația conform căreia la Rapid s-ar lua tot mai serios în calcul producerea unei schimbări la nivelul băncii tehnice. Mai exact, în locul lui Mihai Iosif ar putea fi adus nimeni altul decât adversarul din etapa trecută, Lazslo Balint, care și-a anunțat demisia la câteva zile după meci, deși atât conducerea arădenilor, cât și proprii jucători și-ar fi dorit să continue alături de el.
![]()
Mihai Iosif le bate obrazul antrenorilor care îi „vânează” postul: „În liga a cincea nu se înghesuiau”
Chestionat cu privire la aceste zvonuri, actualul tehnician al Rapidului a subliniat că nu îi este teamă de o posibilă demitere în cazul în care nu va reuși să obțină toate cele trei puncte din duelul cu Gaz Metan Mediaș, dar a ținut să-i „înțepe” pe cei care ar aștepta să preia acest post. În afară de Laszlo Balint, posibile variante mai sunt Adrian Mutu, dar și Bogdan Andone, care ar urma să lucreze din nou cu Vasile Maftei.
„Nu mă deranjează, eu ştiu ce discuţii am cu conducerea şi nu am citit. Atunci când eram în liga a V-a nu prea se înghesuiau aşa mulţi antrenori la Rapid. Eu am avut un vis, de a ajunge cu Rapid în Liga I, a devenit realitate, iar acum visul meu pe termen mediu şi lung este să devin campion cu Rapid.
Cine a spus că trebuie să prindem play-off-ul? S-a spus că ne dorim, noi, vestiarul. Obiectivul clubului transmis de conducere este altul. Noi, vestiarul, ne dorim să prindem play-off-ul şi vom da totul până la ultima picătură pentru a reuşi acest lucru”, a declarat Mihai Iosif la conferința de presă premergătoare partidei cu medieșenii, una în care giuleștenii nu vor putea conta, dincolo de jucătorii accidentați, nici pe Junior Morais, eliminat în etapa trecută pentru hențul comis pe linia porții.
Rapid, fără suporteri la următorul meci pe teren propriu: „Ne plângem că este pandemie şi nu vin oamenii”
În schimb, tehnicianul s-a arătat deranjat de faptul că alb-vișiniii nu vor avea suporterii alături în meciul cu Sepsi din etapa cu numărul 26. În urma deciziei Comisiei de Disciplină a FRF, Rapid devine prima echipă din Casa Pariurilor Liga 1 obligată să evolueze cu porțile închise în actuala stagiune. Există, totuși, o veste bună pentru fani: noul stadion ar putea fi inaugurat pe 26 februarie, la derby-ul cu Dinamo.
„Nu vreau eu să comentez lucrurile astea, fotbalul e făcut pentru oameni, pentru suporteri. Ne plângem că este pandemie şi nu vin oamenii. Nu vreau să comentez mai mult, fotbalul este făcut pentru ca oamenii să se bucure de el.
Pentru noi acasă e Giuleştiul, chiar dacă în imnul nostru se spune că suntem peste tot acasă, aşteptăm cu nerăbdare să jucăm pe noul stadion. Clar lipsa suporterilor este un dezavantaj, pentru că ei sunt parte in noi, sunt primul sau al 12-lea jucător, tot aia e, suntem împreună. E posibil ca meciul cu Dinamo să se joace pe Giuleşti”, a mai spus Mihai Iosif.
Victor Angelescu a ieșit la atac: „Regulamentele sunt foarte proaste”
O reacție mult mai dură ca urmare a suspendării dictate împotriva Raidului a venit, însă, din partea finanțatorului Victor Angelescu. Contactat de FANATIK.RO acesta nu s-a sfiit să critice decizia FRF.
„Am aflat şi noi în urmă cu câteva minute. Nici nu ştiu ce să spun. Regulamentele sunt foarte, foarte proaste. Vrem să avem spectacol în tribune, dar nimeni să nu arunce cu o petardă.”, a răbufnit patronul clubului din Giulești.
La meciul cu UTA, suporterii au încercat să pătrundă în zona rivalilor și chiar au aruncat cu obiecte în teren, lovindu-l pe portarul advers, Florin Iacob, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, Rapid a primit nu mai puțin de 9 sancțiuni disciplinare în actualul sezon, conform fanatik.ro






Lasati omul in pace.Timisoara a promovat Rapidul, Mita il duce pe locul 6. Sa auzim numai de bine.
Câtă stimă ai avea pentru Iosif, nu poți să nu te întrebi dacă cumva omul nu-i total rupt de realitate !? Dar…vise poate avea oricine. Am remarcat, însă, un mare adevăr în declarația lui: „…fotbalul este pentru oameni, pentru suporteri…” Așa e ! Ăia din peluză nu se încadrează !
Mita, iti doresc sa ai multa intelepciune ! Pentru mine, ai devenit unul dintre eroii de pus in rama istoriei Rapid-ului. Cu bune si cu unele care, acum, pot parea mai putin bune. De aia as vrea sa ai intelepciunea de a gestiona viitorul personal apropiat cat mai bine, locul tau e pe viata la Rapid ! Si daca iti ajung la urechi vorbele rapidistilor, sa fii convins, sunt si unii care isi vor pune numele tau pe tricoul de suporter ! Eu sunt unul dintre ei ! Eram copil in perioada abba, atunci Rapid juca cu patruzeci de miii in B…Cea mai traumatizanta experienta de rapidist a fost insa anul in care am trait doar cu cantecele lui Leasa si inregistrarile cu galeria. Acum un an, cand ai promovat, erai eroul tuturor, si al meu. Din aceasta perspectiva te ” judec ” atat cat imi permit, esti omul care a schimbat totul, eu nu uit . Dar, asa suntem noi, rapidistii, suntem frumosi, unici dar cel mai mare patos il punem nu cand ne incurajam capriorii ci cand ne injuram adversarii…Si unii au ajuns sa te vada adversarul Rapid-ului acum.
Ce sa mai spun ? O sa trraca, sa fie bine pentru Rapid si sa ni mai trecem prin ce am trecut, sunt sigur ca nu il mai gasim pe al doilea Mita.
Pentru tine termenul o să fie foarte scurt, Miținho.
@octavian, asta zic si eu. pt Mitza urmatoarele doua meciuri sunt esentiale si se stie de ce.
RORTZA RAPID!
Mița mălai visează.
Mita, aduna 6 puncte in urmatoarele 2 meciuri si apoi poti sa te gandesti la visul tau pe termen mediu si lung. Daca nu vei reusi, nu vor fi de condamnat cei din conducere daca vor lua decizia sa te schimbe. Bafta!
HAI RAPID!