Mihai Iosif: „Nu cred că a fost bine că am avut atâtea puncte la începutul campionatului”

Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Mihai Iosif, a declarat, la finalul partidei cu Dinamo, scor 1-1, că ratarea calificării în play-off-ul Ligii I de fotbal a fost şi o o consecinţă a faptului că formaţia sa a câştigat multe puncte în primele etape ale acestui campionat, scrie AGERPRES.

„Acel gol stupid parcă ne-a turnat plumb în picioare, chiar dacă am reveni după. Cred că azi am avut o primă repriză foarte bună, dar asta e. Dinamo nu ne-a surprins, am ştiut echipa lor, am vorbit despre cum joacă, pur şi simplu nu am dat gol. Primele etape ale campionatului ne-au arătat ceea ce nu suntem de fapt, noi ştiam că suntem o echipă mai de mijlocul clasamentului şi cred că nu a fost bine că am avut atâtea puncte la început. Trebuia să ţinem o linie constant bună, pe care nu am ţinut-o. Atitudinea mai lasă câteodată de dorit”, a spus Iosif la DigiSport.

Tehnicianul rapist s-a declarat afectat de faptul că suporterii giuleşteni i-au cerut demisia, dar a precizat că a muncit mult pentru acest post şi că nu va renunţa: „Mă afectează foarte mult că mi s-a cerut demisia, pentru că Rapidul este casa mea. În acelaşi timp, îi înţeleg pe suporteri, că nu am câştigat de atât de mult timp, au făcut o atmosferă senzaţională. Mă afectează, dar încerc să rămân echilibrat şi să rămân drept. Eu ştiu că am făcut absolut tot ce am putut pentru Rapid şi fac în continuare. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut bine, dar nu merge treaba aşa cum ne-am fi dorit, am şi eu partea mea de vină. Patronul a spus, zilele trecute, a fost clar, dacă se va întâmpla ceva voi avea o discuţie cu dânsul şi nu e nicio problemă”.

Întrebat dacă s-a gândit să renunţe la funcţia de antrenor al Rapidului, Iosif a spus: „Mă tot întrebaţi de un an de zile chestia asta. A spus patronul acum câteva zile că dacă se va întâmpla ceva că vom avea o discuţie şi nu va fi niciun fel de problemă. Eu am muncit din greu să ajung aici, este imposibil să ajung să renunţ eu. Dacă îmi va cere patronul, voi face asta. Îi înţeleg pe suporteri să fie supăraţi”.

La meci a asistat şi tehnicianul Marius Şumudică, despre care se vehiculează că ar fi în tratative cu conducerea FC Rapid.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

6 comentarii la „Mihai Iosif: „Nu cred că a fost bine că am avut atâtea puncte la începutul campionatului””

  1. ca am facut multe puncte la inceput nu-i nicio greseala, grav este ca n-am mai facut tot atatea puncte si in ultimile 3 luni. o tot scaldam cu cate un punct de fiecare data ,lucru care ne va duce cu siguranta la baraj.
    eu, personal, l-am sustinut pe Iosif, pt tot ce a facut bine, pt promovare si pt. inceputul fr. bun si nu sunt ca altii nerecunscator. dar se pare ca in momentul de fata avem nevoie de un declic care sa-i scoata din amortiala pe jucatori. pt ca nu se mai poate. Mitza poate sa raman in club ca o meirta deplin.

  2. P.S.Nico,Victore…scoteti-l din priza(inlocuiti-l) ca omul e gata…e in lumea lui…nici declaratiile pe care le face nu-l ajuta(a facut multe puncte la inceput…🤔😂)

  3. Alte scuze. Ba lasa ne in plm de patetic. Altceva nu stii sa spui decat sa inventezi scuze. Meritul tau e promovarea si atat. In rest punctele adunate sunt meritul fanilor, ai euforiei promovarii, a neprimirii gol si mai ales a lui MOLDOVAN. Si cand am luat pct adversarii ne au dominat. N ai facut nimic. Ai schimbat de 20 ori tactica, jucatorii, n ai impus nicio schema de joc, le ai impus in schimb o frica si autobaza din min 20 la 1 0. Esti 0 barat ca antrenor si tii cu dintii de un post ce te depaseste. D aia ti ai atrad atatea antipatii. Ca nu renunti sa lasi pe altu mai bun. Rapidu nu e casa ta sa ti bati joc de ea. Baaaaa, vezi ca nu iese nimic meci de meci, cat de idiot sa fii sa ramai ?! Nesimtitule. Nu vrei sa fii injurat de morti ? Fix de morti te injuram ca esti prea nesimtit sa ramai. Da ti demisia si pleaca.

  4. Salut tuturor.D-le Iosif te-am sustinut dar asta e.trebuia sa fii schimbat mai demult pt ca ai spus involuntar ca echipa nu te asculta.Dovada cartonasele numeroase,retragerea in aparare.sa nu mai spun insistenta cu Dandea si Moise.Chiar sambata ai rupt echipa cand l-ai bagat pe Moise in locul lui Ionita(care si daca e intr-un picior poate face mai mult)…deci…schimbari pe care nu le simti…nu mai spun de pregatirea fizica precara.Da-ti demisia onorabil(lasa-ne ca ai muncit mult…ai si stat antrenor peste limita)

  5. Miținho se laudă cu marile lui succese din primele etape!
    Adică problemele de acum vin de la faptul că a fost prea bun 😄😄😄

  6. Mai nea Iosife, nu ai experienta pentru nivelul asta si trebuie sa mai inveti. Ce este prostia asta ca ati facat prea multe puncte la inceput? Tu si conducerea ati gresit. Echipa juca bine, castiga meciuri la rand, iar voi o tineati langa cu lupta pentru evitarea retrogradarii. Jucatorii nu mai intelegeau nimic si s-au demobilizat. Asta ati facut.

Comentariile sunt închise.