Rapid continuă serie rezultatelor mai puțin reușite și a bifat a șaptea partidă fără victorie în Casa Pariurilor Liga 1. Din cele cinci meciuri disputate în acest an giuleștenii au adunat doar 4 puncte, informeaza fanatik.ro
![]()
În aceste condiții prezența în faza play-off a campionatului devine un obiectiv mai degrabă fantezist, clamat după startul furibund de sezon, când băieții lui Mihai Iosif jucau din entuziasm.
Mihai Iosif: ”Jucăm mereu cu un om în minus și ratăm ocazii monumentale”
Din 10 decembrie nu a mai câștigat Rapid în Casa Pariurilor Liga 1. În disputa cu Sepsi, băieții lui Mihai Iosif au fost la fel de neinspirați precum în ultimele două luni. A fost nevoie de o greșeală a portarului Niczuly pentru ca Ioniță să înscrie golul izbăvitor pentru vișinii. Egalul nu ajută niciuna dintre oponente.
Matematic, giuleștenii sunt încă în cărți pentru accederea în play-off, dar par că și-au epuizat resursele și au nevoie și de jocul rezultatelor pentru a prinde in extremis un loc în Top 6. Antrenorul giuleștenilor Mihai Iosif a avut un nou discurs revoluționar, la finalul partidei de la Mioveni.
”Cu un punct rămânem și după meciul ăsta, nici nu mai știu al câtelea meci este când rămânem în 10. Este incredibil de greu să pregătești meciul o săptămână și apoi să rămânem în 10. Nu comentez cartonașul roșu. Îmi felicit jucătorii pentru acest punct.
După gol ei (Sepsi Sfântu Gheorghe – n.r.) nu știu dacă au mai ajuns la poartă. Eu sunt o persoană care nu renunță niciodată, asta le-am spus la pauză băieților, că nu trebuie să pierdem meciul acesta. Treaba asta devine discursul regulat, etapă după etapă.
Este al patrulea egal, întârzie victoria pentru că jucăm mereu cu un om în minus și ratăm ocazii monumentale. Nu știu dacă puteam obține mai mult după ce am rămas în minus. Aș vrea să iau toată presiunea de pe jucători asupra mea, dar sunt și eu om, am inimă, am cap, nu aș vrea să pleznească pentru cineva”, a declarat Mihai Iosif.
Rapidiștii, ușor confuzi după remiza cu Sepsi: ”Suntem în colaps, dar ca joc am arătat foarte bine”
Fotbaliștii lui Mihai Iosif au trăit stări de spirit diferite la finalul disputei cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Portarul Horațiu Moldovan este convins că punctul îi ține pe raoidiști în lupta pentru play-off, în vreme ce Albu, eliminat în prima repriză, anunță că echipa este în colaps, dar joacă foarte bine.
”E un punct care ne ține în lupta pentru play-off, nu ne ajută foarte mult, dar până acum ne-au ajutat jocul rezultatelor. Sperăm să rupem seria asta de rezultate de egalitate, cu CFR Cluj, etapa viitoare, i-am bătut și în tur cu 2-0, în fotbal se poate orice”, a spus la finalul partidei portarul echipei Rapid.
”Păcat că mi-am pus echipa să alerge mult mai mult (Albu a fost eliminat în minutul 33 – n.r.). Mă bucur că am scos un punct. Chiar și în 10 am arătat foarte bine. Cred că acesta este blestemul nostru, nu e primul meci, nici al doilea în care jucăm în inferioritate. Suntem într-un colaps, dar ca joc am arătat foarte bine, sunt sigur că vor veni și victoriile”, a adăugat Alexandru Albu.
Golul egalizator a venit în minutele adiționale, când Ioniță a speculat greșeala lui Nicuzly și a înscris primul gol după aproape doi ani, în Casa Pariurilor Liga 1.
”Având în vedere ce s-a întâmplat etapa trecut (Alexandru Ioniță a intrat la pauza meciului cu Voluntari și a fost înlocuit după 20 de minute – n.r.), golul acesta era cel mai bun răspuns pe care puteam să-l dau. Trebuia să mai am și eu puțin noroc, pentru că am trecut prin multe.
Mă bucur că am rămas pozitiv în tot acest timp. Îmi doream foarte mult să marchez, bine că am putut să egalăm, am mai pus un punct, ne îndepărtăm de play-off, dar nu ne-am pierdut speranța”, a spus Alexandru Ioniță.






Acum este f clar
Obiectivul care trebuie indeplinit este SALVAREA DE LA RETROGRADARE
Acum imi doresc sa I bata CFR eul si sa castige campionatul
Asta e. Pacat ca nu s a dorit mai mult Cu bani putini rezultate pe masura
OLE OLE MULȚUMIM RAPIDULE !♥️🇶🇦🇱🇻
O să-i pleznească burta, nu capul.
Dacă în play=out unii se plâng că vom avea egaluri, dar în play-off ce să mai zic…
Am tot respectul pentru conducerea Rapidului ca nu pleaca urechea la comentariile atator ”specialisti” care-si varsa focul (unii dintre ei aruncand cu laturi) asupra lui Mihai Iosif. Omul a avut un obiectiv trasat inainte de inceperea campionatului iar echipa se afla pe un loc onorabil. Si ma bucur ca patronul s-a tinut de cuvant in relatia cu Mita. Multi au fost luati de val dupa startul incredibil al echipei iar acum, dupa atatea dezamagiri, se descarca pe antrenor. Avem 6 meciuri in care am jucat in inferioritate, aici tot antrenorul e vinovat domnilor? Da, jocul echipei lasa de dorit, vina insa e colectiva, iar valoarea lotului destul de modesta. Eu cred ca in campionatul urmator, (sau poate chiar in play-out) vom avea un alt antrenor dar sa nu va asteptati la minuni daca lotul nu va putea fi intarit. Unii jucatori vor trebui sa plece si vom aduce cativa, ieftini pentru ca financiar nu stam stralucit. Un semn bun e ca s-a reusit prelungirea contractului lui Moldovan iar 2 dintre achizitiile din aceasta iarna sunt decente. Sper ca Ionita sa renasca iar Rares Ilie, Sefer si Panoiu( daca toti 3 vor mai ramane la noi) sa creasca in valoare. Deocamdata acestea sunt singurele noastre sperante indreptatite.
Lasati lamentarile, infranati-va o parte din frustrari, fiti civilizati si sustineti Rapidul
neconditionat. HAI RAPID!
Iosif trebuie să plece , acum e nevoie de antrenor nu de cineva care sa fie de acord cu Niculae și Săpunaru. Angelescu sa pună mana pe Balint până nu ajunge la alții, asta în condițiile când se vrea ca Rapidul sa joace fotbal și nu înainte și după ea, cum joaca acum .
Oare ce o să mai inventeze umflatul după o înfrângere cu KVSC și un egal cu Dinamo?
Când pui un magazioner antrenor…
Mitinho, acolo sus cineva ne iubeste!
Si pe tine si pe noi!
Ne-a trecut glontul pe la ureche in seara asta, dar baietii s-au luptat bine de tot si l-au deviat. Hai si cu victorii, ca egaluri am facut destule!
FORZA RAPID !!!
Totul e bine cand de termină cu Miță!
Miță, ești penibil! Te pricepi și la altceva decât la discursuri prin vestiare? O echipa se pregătește zilnic, cu un plan bine gândit.
Treci la grătar și lasă antrenoratul pe seama celor care știu meseria.
pt cei ce asteptau sa vina Shumi se pare ca trebuie sa-s ia adio de la aceasta dorinta. Shumi a declarat, inca odata, ca momentan nu are interese sa antreneze in Romania.
se pare ca, cu fr mici exceptii, s-a intrat in conul remizelor si cred ca se va continua in acest fel…numai remize peste tot si asta nu numai la noi dupa cum se vede