Dinu Gheorghe, fostul președinte al formației din Giulești, este de părere că Daniel Pancu ar trebui să revină la Rapid.
După ce s-a vehiculat că Mihai Iosif ar urma să fie demis, iar în locul său va fi instalat Adi Mutu, Dinu Gheorghe a reacționat.
Fostul oficial din Liga 1 a vorbit pentru ProSport LIVE despre viitorul înlocuitor al lui Mihai Iosif, iar acesta este de părere că Daniel Pancu este cel mai potrivit ca să preia banca tehnică a rapidiștilor.
Dinu Gheorghe vrea ca Daniel Pancu să revină la Rapid
Mai mult, Dinu Gheorghe a explicat și de ce crede că Daniel Pancu este cel mai potrivit ca să o antreneze pe Rapid în cazul în care Mihai Iosif o să fie dat afară de către Victor Angelescu.
„Dacă Rapid ar face această schimbare, atunci eu zic că prima opțiune trebuie să fie Daniel Pancu. El a plecat de la Rapid în niște condiții ciudate… Pancu ar merita, a câștiga și mai multă experiență, el e legat de noul stadion din Giulești.
Ar fi un antrenor potrivit pentru ceea ce vrea Rapid în anul viitor. E un antrenor care vrea performanță, un antrenor care spune că vrea să joace în cupele europene și să câștige titlul”, a spus Dinu Gheorghe în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Daniel Pancu a mai antrenat-o pe Rapid
Daniel Pancu (44 de ani) este liber de contract de pe 28 ianuarie 2021, după ce ultima dată a antrenat-o pe Poli Iași. Tehnicianul a mai pregătit-o pe Rapid în perioada octombrie 2018 – martie 2020, iar apoi a fost președintele clubului între iunie – august 2020.
Rapid București ocupă locul 8 în clasamentul Ligii 1, cu 36 de puncte adunate în 27 de puncte. Giuleștenii se află la 6 puncte în spatele Farului Constanța, echipă care ocupă ultima poziție care duce în play-off-ul Ligii 1.






Gabi Rapid: Adevărat 100 % !!! Bravo !
Marele specialist Dinu Vamă, „iubitor” al Rapidului care și-a dat demisia și a părăsit echipa înaintea unui meci important de EL că i-a închis Copos robinetul. Atârnătorul perfect. Cine știe ce interese mai urmărește impresariind-ul pe Pancone. În ceea ce-l privește pe Pancu îl prinde mult mai bine postura de analist tv decât antrenoratul. Am văzut ce a reușit cu Rapidul și ulterior cu Poli. Când vine unul din benzinărie și promovează echipa, după ce tu cu un an înainte ți-ai dat cu stângu’n dreptu, ce mai e de zis ?
Panco italiano !
Mai întâi Rapidul trebuie să scape de Dinu Vamanu,mitica Dragomiru,interlopii din fruntea galeriei care vor să hotărască ei de parcă ei ar fi stăpânii clubului.in privința valorii lui Pancu și a altor antrenori rapidiști le-am văzut valoarea la Iași ,la rapid.ultimele două campionate le-am luat cu doi dinamoviști aduși de George Copos băgat în pușcărie de galeria Rapidului și Dinu Vama.despre asta este vorba.Cu o așa galerie și cu strâmbele lui Vama și Dragomir ne ducem dracu de unde am venit.pacat de stadion
Lui Pancu îi stă foarte bine în studioul tv ,nu cred ca va ajunge mare antrenor . Ilie Dumitrescu și-a dat seama că nu va fi un mare antrenor și a făcut o alegere buna pentru el, pentru imaginea lui.
Moș Tăgârță bagă strâmbe, Săpunaru nu-l înghite pe Pancone.