S-a luat decizia | Cand se va juca CSU Craiova – Rapid

Ce găsești în articol

  • Universitatea Craiova, decimată de noul coronavirus

Universitatea Craiova a solicitat ca partida cu Rapid, din etapa a 22-a de Liga 1, care este programată sâmbătă, să fie amânată pentru luni, din cauza focarului de COVID-19 cu care se confruntă formația olteană.

Inclusiv Victor Angelescu, patronul Rapidului, și-a exprimat aprobarea în legătură cu reprogramarea meciului de sâmbătă.

Liga Profesionistă de Fotbal nu va amâna partida Universitatea Craiova – Rapid pentru luni, așa cum formația gazdă și-ar fi dorit. Meciul ar urma să fie reprogramat la o dată ulterioară doar în cazul în care oltenii nu vor avea 13 jucători valizi la ora disputării meciului, adică numărul minim prevăzut pentru ca o paritdă de fotbal să se desfășoare.

„Nu se amână meciul, cel puțin la momentul acesta. O reprogramare, că despre asta era vorba, din 22 în 24, nu a fost posibilă.

Meciul va fi amânat doar dacă vor fi întrunite principiile de amânare care sunt aprobate prin hotărârea Comitetului de Urgență al FRF după care se desfășoară competiția”, a declarat, o personă din cadrul Departamentului Competiții LPF, pentru FANATIK.

LPF a încercat să mute meciul luni, însă s-a lovit de refuzul celor de la Farul Constanța și FC U Craiova.

Concret, în cazul în care meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid s-ar fi reprogramat pentru luni, acesta ar fi urmat să se desfășoare la ora 20:00, în prime-time, când, în mod normal, s-ar fi jucat Farul Constanța – FC U Craiova, ceea ce ar fi însemnat ca ora începerii partidei de la Constanța să fie devansată.

Amânarea cerută de Universitatea Craiova nu s-a putut realiza din cauza refuzului ferm înaintat de oficialii celor de la Farul Constanța și FC U Craiova, care nu-și doresc mutarea partidei, de la malul mării, mai devreme.

Universitatea Craiova, decimată de noul coronavirus

Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf se află într-o situație critică. Potrivit spuselor patronului Mihai Rotaru, Universitatea Craiova are nu mai puțin de 14 jucători infectați cu COVID-19.

„Avem 14 jucători, plus încă un membru al staff-ului! Erau și oameni din staff care au fost testați pozitiv, doar o persoană a avut o reacție mai agresivă”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport, conform fanatik.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

6 comentarii la „S-a luat decizia | Cand se va juca CSU Craiova – Rapid”

  1. auzi ce jigniri ne aduc prazarii olteni din peluza-nordindia, ca suntem niste gerzoi, niste sarmani si ca ne vor bate si daca ar juca cu prazoaicele de la U 15. iar Sapunaru a fost facut neSapunaru. pai, ma, pimitivilor, mai si cititi,Sapunaru a fost ultimul cel mai doxat jucator roman in strainatate.

  2. Cinste Rapidului ca a fost de acord cu amanarea meciului si ca nu a vrut sa obtina vreun avantaj generat de situatia grea din lotul craiovenilor. Dupa parerea mea, daca iar fi lovit covidul pe cei de la FCSB partida lor cu CFR Cluj s-ar fi amanat. Insa daca federatia nu vrea sa programeze jocul nostru cu CSU pentru alta data, fireste ca ar trebui sa profitam de aceasta situatie. Ramane de vazut daca vom fi in stare sa scoatem un rezultat bun.
    Hai Rapid!

  3. Este momentul sa NE VEDEM INTERESUL !!! FAIR- PLAY CU CINE?! CU AROGANȚII ĂȘTIA?! FRUSTRAȚII ĂȘTIA care nu au mai câștigat un titlu din epoca de piatră?! Sunteți prosti dacă acceptat-o așa ceva!

  4. Dacă ne-a bătut Chindia cu 2 oameni în minus, credeți că scăpăm ușor fiindcă rotarii au câțiva indisponibili?

Comentariile sunt închise.