Deși nu există o rivalitate foarte mare între cele două formații, altercațiile au fost alimentate și de faptul că arădenii au fost susținuți la acest meci de fanii Stelei de la Peluza Sud.
De asemenea, este cunoscută prietenia pe care giuleștenii o au cu Poli Timișoara, rivala istorică a celor de la UTA.
Suporterii au creat incidentele la Rapid – UTA Arad
În condițiile date, suporterii au creat incidente în pauza întâlnirii Rapid – UTA Arad, ultrașii celor două formații dorind să-și verse furia pe galeria adversă.
Conform gsp.ro, după ce arbitrul Radu Petrescu a pus punct primei reprize, încheiată în avantaj de oaspeți după penalty-ul transformat de Ubbink, fanii celor două echipe au încercat să rupă cordonul poliției pentru a începe o bătaie.
Din fericire, jandarmii au intervenit la timp și au reușit să oprească cele două galerii de la o încăierare în interiorul Arenei Naționale. Oamenii de ordine au folosit inclusiv gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.
Portarul oaspeților, lovit cu un obiect aruncat din tribună
Un alt moment delicat a avut loc în repriza secundă a meciului dintre Rapid și UTA Arad. Nervoși din cauza faptului că echipa favorită este condusă, suporterii Rapidului au început să arunce din tribune cu obiecte.
Un astfel de obiect l-a lovit pe portarul oaspeților, Florin Iacob, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Partida a fost reluatã după câteva minute de întrerupere.
Fanii giuleșteni, nervoși pe deciziile lui Radu Petrescu
Galeria giuleștenilor a mai creat un moment de panică și în finalul primei reprize, după ce arbitrul Radu Petrescu, la semnalizarea asistentului Ferencz Tunyogi, l-a eliminat pe Junior Morais pentru henț pe linia porții.
Pe lângă eliminarea fundașului de la Rapid, ”centralul” a acordat și lovitură de la 11 metri. Supărați pe decizia lui Petrescu, fanii ”vișiniilor” a început să arunce petarde în teren, iar olandezul Desley Ubbink a fost nevoit să aștepte 3 minute pentru a putea executa penalty-ul.
Portarul Horațiu Moldovan a reușit să apere lovitura de pedeapsă a mijlocașului arădenilor, dar Radu Petrescu a dictat repetarea execuției, deoarece portarul gazdelor nu a stat cu ambele picioare pe linia porții.
La a doua încercare, Ubbink l-a învins fără probleme pe Horațiu Moldovan și a deschis scorul în partida de pe Arena Națională.






BATEM LA MEDIAȘ! HAI RAPID!🇶🇦🇱🇻
Descreieratii care creaza incidente in stadion nu vor deveni niciodata constienti ca fac rau Rapidului. Incasarile pe bilete si chiria stadionului s-ar putea sa nu acopere amenzile primite de club. Ar fi cazul ca suporterii adevarati din galerie sa-i izoleze si sa-i dea pe mana autoritatilor pe cei care arunca cu obiecte in teren. Din cauza unor astfel de iresponsabili am pierdut un titlu de campioana (cazul bricheta).
Despre meci:
-Marzouk este peste Balan la ora actuala.
-Morais trebuia sa lase mingea sa intre in poarta, nu sa faca acel hent. Sper ca l-a facut fara sa-si dea seama. E foarte interesanta intrebarea pusa de Mihnea.
-Sefer cred ca poate mai mult, astept ca jocul lui sa aduca rezultate si pe tabela de marcaj.
-Kaeit pare a fi un transfer bun pentru echipa. La fel si Onea.
-Rezultatul este echitabil, ba chiar putin norocos daca luam in considerare ca arbitrul (bine plasat) a trecut cu vederea peste imprudenta din careu a lui Albu.
-Sapunaru este printre cei mai buni jucatori din liga 1. A avut o comportare ireprosabila in joc si atitudine.
-Atitudinea echipei a fost buna in ansablu. Daca Sepsi mai spera inca la play off nu vad de ce n-am spera si noi acelasi lucru. Pe Voluntari nu cred ca-i mai putem prinde. Sansele noastre pot ramane reale numai daca in urmatoarele 2 etape luam macar 4 puncte.
HAI RAPID!
Camere, filmati, amendati, exclusi 10 ani de pe stadion.
Se înfiltrează dușmani în galeria Rapidului atenție !
Am mai spus-o si repet, la meciurile de acasa se petrec tot felul de incidente, dar nu si in deplasare. De ce? Se infiltreaza diversi descreierati care nu au treaba cu Rapid?
Sefii galeriei trebuie sa lamureasca treaba asta.
Sefer ocupa locul degeaba pe teren nu are ce căuta ca titular la echipa nu știe să de-a o pasa sau o centrare…Kait după cum a jucat promite ceva iar galeria Rapidului a arătat încă o dată că are un mare aport asupra jucătorilor și sa sperăm că nu îi va suspenda și că vom putea inaugura Giuleștiul așa cum se cuvine la următorul meci acasă! Felicitări pt dăruire!
Bocciii trebuie interziși pe stadion.
Salut tuturor.Mihai Iosif fricos….decizii bune luate la presiunea tribunei.a realizat ca daca pierdea nu mai era antrenor la Rapid maine.in alta ordine de idei nu inteleg ceva…Koljic da gol cu mana isi pune echipa in avantaj si e bine mer(c)si va juca etapa viitoare iar Junior va sta doua etape…e logic?!e stupida intrebarea?!as vrea sa-l vad pe Nico cu o atitudine fata de comentatorii de azi….fault de penalti pt UTA…dar faultul de rosu direct al lui Benga nu l-au vazut🤔
Mesaj pentru Mihai Iosif: Spune-le jucatorilor sa joace din minutul 0 ca si cum ar fi condusi deja. 🙂
s-a cam incheiat cu play-offul, dupa acest 1-1 ramane numai offul. nu stiu de ce se trezesc ai nostrii numai dupa ce iau o scartoafa pe scafarlie. cu Morais in echipa nu cred ca vom mai castiga vreun meci. omul e terminat si ar fi bine din proprie initiativ sa lase locul altcuiva.
Eliminarea lui Morais era inevitabilă și indiscutabila.
Când scăpăm de cimpanzei?
Sancțiunea va fi drastică. Probabil câteva meciuri înafara Bucureștiului.
Și când te gândești că bocciii zbiară mereu că ei „poartă echipa spre victorie” 😆
RUSINE SA VA FIE