Tichetele pentru derby-ul FCSB – Rapid aproape epuizate! Câte bilete mai sunt disponibile

Ce găsești în articol

  • Cât costă biletele la derby-ul FCSB – Rapid
  • Biletele în forma electronic vor putea fi tipărite la stadion, iar fanii nevaccinați vor putea efectua teste antigen cu sprijinul unui partener al FCSB

Ultimul derby al anului în Casa Pariurilor Liga 1, FCSB – Rapid, se joacă miercuri, de la ora 20:30 pe Arena Națională.

Același stadion a găzduit și prima confruntare dintre cele două mari rivale, dar atunci giuleștenii au fost organizatori. Biletele pentru meci se pot achiziționa și de la casele de bilete ale Arenei Naționale.

Cât costă biletele la derby-ul FCSB – Rapid

Odată cu relaxarea restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea infectării și răspândirea virusului SARS-CoV-2, FCSB a scos la vânzare aproximativ 22.000 de tichete, jumătate din capacitatea totală a arenei.

Acestea se pot achiziționa începând de luni și de la casele de bilete ale Arenei Naționale din Bulevardul Basarabiei, în intervalul orar 11:00 – 19:00.

Miercuri, în ziua meciului, tichetele vor fi comercializate și la casele de bilete din strada Maior Coravu, în intervalul  11:00 – 20:30.

În funcție de zona aleasă în stadion pentru a urmări disputa dintre FCSB și Rapid, un suporter va achita între 20 de lei (la peluză) și 100 de lei în sectorul VIP1.

  • Peluză – 20 lei
  • Tribuna 2 – 35 lei
  • VIP 3 – 50 lei
  • VIP 2 – 75 lei
  • VIP 1 – 100 lei

Biletele în forma electronic vor putea fi tipărite la stadion, iar fanii nevaccinați vor putea efectua teste antigen cu sprijinul unui partener al FCSB

Oficialii vicecampioanei FCSB au anunțat pe pagina de Facebook că suporterii care deja și-au achiziționat bilete în format electronic și nu au posibilitatea să le printeze vor putea efectua acest lucru chiar la stadion.

În plus, fanii nevaccinați vor avea posibilitatea să efectueze, contracost, teste antigen rapide, cu sprijinul unuia dintre partenerii medicali ai roș-albaștrilor.

”Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a se prezenta la stadion cu E-ticket (bilet tipărit acasă, pe hârtie A4).

E-ticketele – bilete care pot fi tipărite de către client, pe hârtie A4 – pot fi achiziționate până miercuri, 15 decembrie, ora 14:00.

Conform noului protocol de desfășurare a competițiilor de fotbal, au acces pe stadion, în limita a 50% din capacitate, următoarele categorii de persoane (regulă care se aplică automat și în cazul reprezentanților mass media):

– Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

– Persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

– Persoanele care prezintă un test PCR negativ efectuat în urmă cu maxim 72 de ore, respectiv un test antigen negativ efectuat în urmă cu maxim 48 de ore.

Documentele medicale care atestă apartenența spectatorilor la una dintre categoriile de mai sus vor fi prezentate la stadion împreună cu biletul. De asemenea, este obligatorie prezentarea, alături de documentele medicale, a unui document de identitate.

În plus, pe baza parteneriatului cu DOM VISTA MEDICAL, în zilele de marți și miercuri veți putea efectua teste antigen rapide la stadion, la prețul de 20 LEI”, se arată în postarea de pe Facebook a clubului FCSB, conform FANATIK.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Tichetele pentru derby-ul FCSB – Rapid aproape epuizate! Câte bilete mai sunt disponibile”

  1. Arena Națională are 55634 de locuri, de unde rezultă că cele 22000 bilete scoase la vânzare NU reprezintă de fapt 50%din nr. total de locuri. Dacă este să adunăm la cele 22000 şi cele 6000 (pt noi Rapidiştii) atunci rezultă acel 50% despre care tot se mediatizează la greu…

Comentariile sunt închise.