Suporterii Rapidului așteaptă cu nerăbdare ca „alb-vișiniii” să revină în sfârșit acasă, acolo unde echipa este invincibilă cu stadionul plin, în Giulești.
![]()
FANATIK a aflat mai multe detalii despre planurile de inaugurare a noului stadion „Giulești” care ar putea avea loc la finalul lunii ianuarie sau începutul lui februarie.
Noul stadion din Giulești, inaugurat cu un meci Rapid – Beșiktaș, în care se va retrage Daniel Pancu
Sursa citatã a stat de vorbă cu fostul lider al galeriei Rapidului, Gigi Corsicanu, care a dezvăluit evenimentul fastuos care va avea loc la inaugurarea stadionului Giulești.
„Am discutat chiar zilele trecute și cu patronul Victor Angelescu să facem un meci de inagurare cu Beșiktaș și să fie și meciul de retragere al lui Daniel Pancu.
Se va întâmpla cât de curând. Am vorbit și cu vicepreședintele lui Beșiktaș și deja acum se fac actele. Stadionul a trecut la Ministerul Transporturilor și va fi cedat către Clubul Sportiv Rapid.
Să vedem cât mai durează aceste documente. Vă asigur că la finalul lui ianuarie, început de februarie o să facem meciul de inaugurare”.
Gigi Corsicanu: „Pancu merită un astfel de meci!”
Conform lui Gigi Corsicanu, cei de la Beșiktaș au fost foarte încântați de această idee, mai ales că Daniel Pancu a scris istorie în tricoul turcilor și sunt șanse foarte mari ca acest meci de gală să aibă loc.
„Am vorbit cu un prieten care are o legătură mai strânsă cu vicepreședintele lui Beșiktaș și o să verifice programul echipei. Ei au fost foarte încântați. Asta îmi doresc eu și cred că toți suporterii și-ar dori asta.
Pancu merită cu siguranță un astfel de meci! Este unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști ai Rapidului din toată istoria. Sper să scăpăm odată de restricții și acest meci să se joace cu stadionul plin”, a declarat Gigi Corsicanu.
Dinamo Kiev a fost, de asemenea, pe listă
Patronul Rapidului, Victor Angelescu, declara în luna octombrie că stadionul Giulești ar putea fi inaugurat la începutul lui 2022 cu Dinamo Kiev sau Beșiktaș: „Stadionul va fi predat luna asta, de joc va fi gata undeva în ianuarie – februarie și nu vom mai avea probleme. Stadionul o să arate foarte, foarte bine. Abia așteptăm să jucăm pe el.
Nu știm când poate fi inaugurat, contează foarte mult perioada. Dacă vom putea face un amical, dacă va fi înainte sau după reluarea campionatului. Găsești altfel de adversari în funcție de moment. Încă nu știm ce adversar vom avea, nu m-am gândit.
Contează să avem un nume important. La un moment dat vorbisem cu domnul Mircea Lucescu. Dacă se va putea, vom face cu Dinamo Kiev. Putem face și cu Besiktas sau cu cineva din Turcia, dar nu am intrat încă în detalii”, declara Victor Angelescu la vremea respectivă.
- 10 ani a jucat Daniel Pancu la Rapid: 265 de meciuri și 92 de goluri marcate
- 6 trofee a câștigat Pancu la Rapid: 1 titlu de campion, 3 Cupe ale României și 2 Supercupe
- 4 ani a jucat Pancu la Beșiștaș (2002-2006), unde a câștigat titlul în 2003 și Cupa Turciei în 2006
- 3 ani a durat construcția noului stadion Giulești






Când oare vor fi adunați de poliție infractorii care mișună în jurul echipelor de fotbal?
Canalul Dunăre-Bucuresti își așteaptă săpătorii 😉
@barbarosa: Pe Pancu îl respect și i-am fost alături la ultimul meci pe vechiul Giulești. Cât despre șefii de galerie… când vor termina cu înjurăturile, când vor reuși să facă ordine în tribună…atunci, da…vor merită și ei ceva respect.
hai nici asa@Niculae. Pancu cu siguranta a fost, este si va fi unul dintre fotbalistii emblma ai Rapidului. pe Panco italiano n-ai cum sa-l scoti din sufletele rapidistilor, si sa nu uitam ca a fost una dintre piesele de baza care au ajutat Rapidul sa renasca si nu numai atunci. iar faptul ca fostii sefi de galerie se implica in organizarea unui eveniment nu este nimic rau, oare uitam rolul lor in mobilizrea galerie la meciuri de acasa si in deplasare?
Din ce în ce mai tare !!! Intelopiii conduc clubul de fotbal si planifică meciurile ? Se duce totul de râpă dacă e adevărat….