Vestea că Victor Socaciu s-a stins din viață, luni după-amiază, pe patul de spital a căzut ca un trăsnet nu doar peste întreaga lume a muzicii, ci și peste fotbalul românesc. Rapid și FC Argeș – cele două echipe cărora regretatul folkist le-a compus imnurile – au reacționat, prin intermediul paginilor oficiale de Facebook.
![]()
Fotbalul românesc îl plânge pe Victor Socaciu. Mesajul emoționat al Rapidului
„Finalul de an ne aduce o nouă veste tragică! Interpretul imnului nostru, ‘Glasul roţilor de tren’, Victor Socaciu, s-a alăturat Galeriei din Ceruri a Rapidului! Sincere condoleanţe familiei şi prietenilor”, a fost mesajul emoționant al grupării de lângă Podul Grant.
Superba melodie compusă pe versurile lui Adrian Păunescu are în spate un episod cu totul și cu totul special, petrecut cu mai bine de 30 de ani în urmă, chiar pe „bătrânul” stadion din Giulești, într-o perioadă în care alb-vișiniii se zbăteau în eșaloanele inferioare.
„Întâmplător a fost totul. Echipa revistei Flacăra mai juca fotbal, din când în când, pe Giulești, la poarta dinspre tunel. La încălzirea dinaintea jocului, tata i-a spus lui Victor Socaciu – pe vremea aceea redactor la „Flacăra” – să ia chitara din mașină.
Apoi, i-a cerut lui Ioanițoaia: ‘Ovidiu, notează! Trebuie să scriem un imn pentru această echipă’. Până a venit Victor de la mașină, tata i-a dictat versurile lui Ovidiu Ioanițoaia, care nota pe un carton sau pe un șervețel: ‘Suntem peste tot acasă, / Porțile ni se deschid…’. Socaciu a compus pe loc muzica, s-a stabilit și refrenul, iar apoi ne-am văzut de meciul de fotbal”, a rememorat Andrei Păunescu, fiul marelui poet, într-un amplu interviu acordat pentru FANATIK.
Imnul Rapidului a fost cântat în mijlocul galeriei, fără microfoane
În ton cu echipa atipică a Rapidului, „lansarea” oficială a imnului s-a făcut chiar pe vechia arenă „23 August”, plină până la refuz, cu prilejul unui meci de campionat. Asta după ce fusese prezentat – cu un succes răsunător – nu doar publicului bucureștean, la Circul de Stat, ci și în spectacolele Cenaclului Flacăra din toată țara.
„S-a cântat în acele săptămâni cu mare succes și în orașe din provincie. S-a făcut o înregistrare audio rudimentară, pe o bandă veche, care s-a pus la stația din Giulești, iar lansarea propriu-zisă, cea mare, pe stadion, a avut loc în luna iunie, la un meci Progresul Vulcan – Rapid, scor 3-1, în iunie 1980.
La acea partidă cu Progresul, Socaciu și Adrian Ivanițchi au cântat din mijlocul galeriei, pentru că nu existau microfoane, deși stadionul era plin, cu un record de audiență pe „23 August”, chiar dacă era un meci de Divizia B. Era vremea cuplajelor”, a mai spus Andrei Păunescu.
Nici FC Argeș nu l-a uitat: „Drum lin, Victor Socaciu!”
Întrucât actualul imn al lui FC Argeș poartă la rândul său semnătura lui Victor Socaciu, alb-violeții au ținut să transmită la rândul lor condoleanțe familiei îndurerate. „Drum lin, Victor Socaciu!”, este titlul care însoțește mesajul emoționant publicat pe pagina oficială de Facebook.
„Victor Socaciu, cunoscutul cântăreț de muzică folk, a decedat astăzi, 27 decembrie 2021, la vârsta de 68 de ani. Artistul s-a stins din viață la Spitalul Carol Davila din Capitală unde era internat de aproape o lună.
Anunțul decesului a fost făcut de fiica artistului pe contul său de socializare. Victor Socaciu a compus actualul imn al echipei FC Argeș. Clubul FC Argeș nu te va uita niciodată! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris piteștenii.





