Vestea dispariției lui Victor Socaciu i-a lovit ca un trăsnet pe fanii Rapidului. Compozitorul imnului giuleștenilor se afla în spital de o lună de zile, deoarece, încă din luna septembrie, starea sa de sănătate începuse să se înrăutățească, scrie fanatik.ro

În 1980, Victor Socaciu și Adrian Păunescu au compus imnul Rapidului, intitulat „Suntem peste tot acasă”

Victor Socaciu i-a spus „nu” lui Gigi Becali

În luna iunie, Victor Socaciu a dezvăluit faptul că, în urmă cu mai mulți ani, Gigi Becali, patronul FCSB-ului, l-a rugat să compună un imn dedicat echipei sale.

Însă, cunoscutul cântăreț de muzică folk nici nu a vrut să audă de această propunere, având în vedere simpatia pe care o poartă Rapidului.

„Nu voi da detalii despre acea ofertă. Pot să vă precizez doar că nu era venită din partea celor de la Dinamo, dar şi că îl iubesc foarte tare pe Gigi Becali, fiindcă e un om atât de dăruit şi de generos, deseori, cu semenii săi”, declarat Victor Socaciu, în luna iunie, pentru Playsport, conform fanatik.ro

În 2011, Gigi Becali a recunoscut faptul că este îndrăgostit de imnul Rapidului, chiar dacă formația alb-vișinie este o rivală a echipei sale.

„Mie-mi place imnul Rapidului. Cînd am jucat cu ei, în Cupa UEFA, l-am auzit de atâtea ori şi mi-a plăcut. Ajunsesem să-l fredonez pe stadion.

Şi acasă mă trezeam că-l fredonam. E frumos, are cuvinte româneşti, să înţeleagă omul. Mi-ar plăcea ca şi Steaua să aibă un imn ca al Rapidului”, spunea Gigi Becali.

Totodată, Victor Socaciu a compus actualul imn al echipei FC Argeș.

Cum a luat naștere imnul Rapidului

În iunie 1980, Adrian Păunescu a mers la stadionul din Giulești împreună cu Victor Socaciu, jurnaliștii Ovidiu Ioanițoaia și Victor Niță, și fiul său, Andrei Păunescu.

Deși trebuiau să joace o miuță, Adrian Păunescu l-a trimis pe Victor Socaciu să aducă chitara de la mașină. Ulterior, au început să compună un cântec dedicat Rapidului, care, mai târziu, a devenit imnul formației din Giulești.

„Am ajuns la stadionul Giulești. Nu era zi de meci, era o zi în care Flacăra juca fotbal la poarta dinspre tunel, dinspre Teatrul Giulești. Ne încălzeam, urma să înceapă o miuță și tata, în timp ce dădeam în minge, i-a zis lui Victor Socaciu: «Victore, du-te și ia chitara de la mașină! E prea frumos momentul ca să nu scriem un cântec»”, a povestit Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, la Rapid TV.