Cristian Săpunaru critică lipsa de comunicare a lui Istvan Kovacs cu jucătorii: „Mi-a spus că mă dă afară din țară!”
Arbitrul Istvan Kovacs a acordat două lovituri de la 11 metri în derby-ul FCSB – Rapid, scor final 3-1. Mai întâi, a indicat punctul cu var în minutul 45+6, la scorul de 1-0 pentru FCSB, iar Săpunaru a executat și a egalat.
Cristian Săpunaru a decis, în 2008, să nu mai vorbească despre arbitraj
În repriza a doua, Kovacs a acortdat penalty pentru gazde, care a fost transferomat de Tănase. „Dacă vorbesc despre penalty, ar trebuit să vorbesc despre arbitru. Din 2008, de la celebrul ‘caz bricheta’, nu mai vorbesc despre arbitrii. Pot să greșească și ei”, a declarat după meci căpitanul oaspeților, Cristian Săpunaru.
Acesta a precizat că nu a avut niciun fel de dialog pe parcursul meciului cu arbitrul de centru. „Aș fi vrut să vorbesc cu domnul arbitru, dar nu se poate. Eu purtam un dialog cu mine. De partea cealaltă nu am primit niciun răspuns.
Mi-a spus că putea să mă dea afară din țară”, a fost afirmația căpitanului Rapidului.
Meciul Rapid – Steaua din 2008 a fost oprit în minutul 74, după ce o brichetă l-a lovit pe Florin Lovin
Cristian Săpunaru a făcut referire la meciul dintre Rapid și Steaua (actuala FCSB) din 2008. În minutul 74, la scorul de 1-0 pentru gazde, o brichetă aruncată din peluza unde stătea galeria Rapidului la lovit în cap pe Florin Lovin.
Arbitrul Alexandru Deaconu a oprit partida, iar Rapid a pierdut meciul cu 3-0 la „masa verde”. Despre acel meci, Florin Lovin a rememorat by pentru FANATIK.
„Ce am păţit atunci în Giuleşti nu am păţit în viaţa mea de fotbalist. Se arunca din tribune cu rulmenţi, bucăţi de fiare, brichete, petarde şi aşa mai departe. Ogăraru chiar îmi spunea că nu crede că o să mai rezisăm mult la cum se aruncă în noi, Eram supuşi unui adevărat bombardament”, a spus el în mai 2015.
Cristian Săpunaru recunoaște că este dureros să pierzi un derby, mai ales pentru suporteri
Regretul lui Săpunaru dupoă meciul cu FCSB de miercuri este că echipa sa nu a obținut un punct. „Păcat că nu am reușit să terminăm la egalitate, mai ales că am jucat și în 10 oameni.
Am început slab. Cred că unii au fost copleșiți de atmosfera din tribune. Ne-am revenit un pic. Păcat. Este un derby pe care îl poate câștiga oricine și îl poate pierde oricine.
Locomotiva a fost echipa Rapid. Toți au luptat, au alergat, dar nu am putut să plecăm cu puncte de aici. E dureros să pierzi un derby mai ales pentru suporterii care au venit la meci. A fost și atmosfera aceasta frumoasă”, a declarat căpitanul Rapidului.
Săpunaru a mai dezvăluit și care este obiectivul Rapidului. „Acum ce să facem? Mergem mai departe, urmează meciul cu Botoșani și încercăm să scoatem maximum. Noi acum încercăm să scoatem cât mai mult din toate meciurile.
Nu știu ce se va întâmpla mai departe. La începutul sezonului obiectivul a fost să ne salvăm de la retrogradare. Dar la cum a mers echipa s-a schimbat obiectivul. Vrem să luăm cât mai multe puncte să ajungem câțt mai sus în clasament”, a încheiat fundașul rapidist.