Rapid a fost la câteva minute de un rezultat rușinos în meciul împotriva Chindiei Târgoviște, deși a avut doi oameni în plus mai bine de o repriză, egalând în prelungirile partidei de la Ploiești.
Gigi Corsicanu a fost extrem de dezamăgit de atitudinea jucătorilor și a anunțat o ședință săptămâna viitoare cu cei din conducerea clubului, scrie fanatik.ro
Victor Angelescu, dezamăgit de jocul Rapidului: „Am jucat foarte, foarte slab!”
Tot sursa citata a stat de vorbă la finalul partidei dintre Chindia Târgoviște și Rapid cu patronul giuleștenilor, Victor Angelescu, care a declarat că postul lui Mihai Iosif nu este în pericol în ciuda nemulțumirii suporterilor și a jocului slab din ultimele etape.
„Nu vreau să comentez ce a spus Gigi Corsicanu. Noi avem o grămadă de întâlniri cu suporterii și nu cred că va fi asta o problemă. O să avem o ședință cu toată lumea de la Rapid dar nu s-a întâmplat nimic grav, ci e un rezultat rușinos prin prisma faptului că am avut doi oameni în plus. Nu vreau să comentez ce a spus Florin Manea și nu mă interesează.
Noi am jucat foarte slab în repriza a doua, aproape de penibil. S-a jucat foarte prost și era să pierdem cu doi oameni în plus. Nu meritam nici măcar acest punct. Am făcut niște greșeli individuale foarte mari.
Repet, nu e înmormântare, nu e un capăt de țară. Asta este situația. Dacă am fi fost în locul Chindiei e clar că am fi fost frustrați. Am câștigat un punct în deplasare dar am jucat foarte slab și nu putem să ne bucurăm.
Victor Angelescu spune că nu se pune problema ca Mihai Iosif să fie demis: „Nu cred că mai ține de antrenor!”
Victor Angelescu e de părere că Mihai Iosif nu are nicio vină pentru faptul că Rapid a fost la un pas să piardă în fața Chindiei Târgoviște deși se afla în dublă superioritate numerică: „Nu se pune problema ca Mihai Iosif să fie înlocuit! Sub nicio formă. Aici nu cred că mai e de antrenor. Putea să fie oricine pe bancă dar ei trebuiau să câștige acest meci”.
„Puteam să fim și mai sus în clasament dar și mai jos. Cum am înscris pe final de meci cu Dinamo sau Academica Clinceni sau am primit goluri pe final de meci în alte partide.
Noi avem un obiectiv clar și suntem bine unde suntem ca poziție în clasament. Acum nu stăm să ne gândim că puteam fi mai sus. Parcursul nostru e bun până acum, dar azi am făcut un joc foarte slab. Nu vreau să fac analiză tactică pentru că nu mă pricep.
O să vedem în momentul în care se vor juca aceste cinci meciuri până în pauza de iarnă unde ne situăm și dacă poate fi vorba de o accedere în playoff. Vom vedea dacă e necesar să schimbăm obiectivul sau nu. Până atunci, trebuie să luăm cât mai multe puncte.
În iarnă vom încerca să ne întărim pe anumite posturi, dar trebuie să rămânem concentrați pe meciurile care au mai rămas. Apoi vom analiza ce jucători putem aduce și dacă se va renunța la unii jucători”, a declarat patronul Rapidului, Victor Angelescu.






Antrenorul Rapidului de pe marginea terenului la acest meci avea o figura de sobolan incoltit,se vedea de la o posta ca nu are nici-o autoritate asupra jucatorilor.Cred ca e cazul ca sa se aduca alt antrenor,findca actualul nu mai corespunde.
Da finis.Stie cineva cit cistiga pe luna la Rapid Mihai Iosif?Ìi dam acelas Salariu si il trimitem la liga 3 sa creasca copii nostri sa observe vreo piatra rara,sa o spoiasca ,sa o ridice si sa o transmita primei echipe.Cu asta de fapt Mița s a ocupat tot timpul.
Ce vreti sa spuneti ca este un super antrenor.Nu neg dar cind un superantrenor nu are rezultate el pleaca.Nu isi bate joc de fotbal impreuna cu fotbalustii.Iar fotbalistii sunt, ca cinii cei, care cind nu simtesc zgarda cea strasnica cu ghimpi de otel ei isi fac de cap ,nu asculta dresorul, adica in cazul nostru antrenorul.Trebuie dei luat mai din scurt sa simteasca ..la beregata..
Uitati va Sapunaru ,da vina pe toata echipa.Pai nu el trebuia sa fie conducerea in teren si sa organizeze 2 sau 3 atacuri care sa se soldeze cu goluri.Bre voi coțcarilor ati avut 53 de atacuri ,pozitionari de a bate goluri.Fiecare a 10 daca intra in poarta scorul era de 5 la 2.Da voi ce?Ati clacat idio……….Voi vreti suporteri.Pai ati avut mare noroc ca nu am fost noi linga voi la acest meci ca mergeam peste voi ca tavalucul, iar cei dela Tirgoviste se ghindeau ,ca suporterii rapidisti au innebunit .Bineinteles ca da, cu asa joaca murdara.
Ma gindesc sa verifice FRF si LPF ,da nu au jucat ei citeva mln de dolari la loteree sau prognoze de scor.?Cam spre asta bate….
Si sa nu se vaicareasca Sapunaru, ci sa inghita in sec sa puna capul in jos si sa intre in pamint de rusine…….
Ce ușor e să discuți fără să gândești. Ce investitori ar veni în România ? Vedeți unde merg arabii cu bani să facă superechipe. I-ar atrage liga 1 ? Hai să din serioși. Cât despre Edi sau altul, de unde bani ?
Mai bine in liga a 3-a decat cu niste conducatori arabi.
Gata, s-a găsit soluția: Să vină niște arabi cu bani!
😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄
Rusine sa va fie
Pentru culoarea visinie.
Unul e patron si nare bani,altul e antrenor si nare licentă,Nicolae e Dirwector tehnic,fara vre-o importantă.Ce e cu Rapidul nostru.Daca nu poti duce in circa o asa povara grea financiara Niculescu Anghelescu cata niste arabi cu bani si vindele jumatate de club .Investitiile si le vor ascoate in xdecurs de 4 sau 5 ani.Stagionuil va fi ăplin cind joaca FRapidul indiferent uinde.Deoarece Rapidul e iubit peste tot in Romania.
Mihai a punctat foarte bine’. Asta e, nu sunt bani……
Nu pricep cum poți, în timp ce echipa e într-o criză fără sfârșit, să nu-l suni pe excepționalul Edi Iordănescu!
Rapid are o șansă rară de a angaja un antrenor de mare valoare, încă tânăr, pasionat, ambițios. În loc de asta ne chinuim cu Miță, despre care nici susținătorii lui cei mai fanatici nu cred că va rămâne prea mult la echipă.
Nu se vede că trăim de la o zi la alta așteptând să crape mârțoaga?
De la covid vb asa.esti infectat!nu vexi k nu avem antrenor
Dacă Victot sau Nico sunt diplomați, este absolut jenant cum au jucat toți- mai puțin Crepulja( care pune suflet,indiferent dacă greșește) și Moldovan ! Se pare ca băieților nu le priește faptul ca au salariile la zi ! Ar fi cazul sa- i amâne vreo 2,3 luni, sa le chiorăie puțin mațele!!! Nesimțiți în frunte cu Săpunaru! App.,l- ați văzut pe Miță ce fata avea?! Era buimac, paralizat! Păcat ca nu are bunul simț sa facă un pas în spate, NU ESTE ANTRENOR DE LIGA1! Clar! Și pb.antrenorului s-ar rezolva f repede; RAPID atrage!!! Credeți ca Edi nu ar veni?! Va spun sigur ca DA!!! Dar noi nu, suntem sentimentali și ne complacem în ridicol!…Nico, alo auzi?!
Dacă Rapid ar avea un alt antrenor, chiar și pe Guardiola, „SuperDan” sau Mourinho, am fi acum în Liga 2. O să vedeți că am dreptate când se va schimba antrenorul.
Să vină înapoi Pancone sau Alexa.
Petre Grigoraș , un antrenor bun , liber și destul de ieftin
Cu Miță boală lungă, moarte sigură. În meciul ăsta, pe lângă faptul că jucătorii au jucat foarte slab, a fost clar că au un antrenor care în afară de relaționarea foarte bună cu jucătorii nu prea mai are alte merite vis a vis de jocul echipei. Este cât se poate de evident că patronul echipei la acest moment nu are variante de înlocuire a antrenorului posibil din aceleași motive care determină subțirimea lotului, adică motive de natură financiară. Un antrenor bun, care să facă performanță, pe lângă faptul că e scump, are și pretenții legate de componența lotului. Așa că susținerea actualului antrenor nu este legată de valoarea lui ci de bani. Deci indiferent ce rezultate va avea Miță nu va fi schimbat prea curând. Până atunci sunt convins că vom mai avea parte de momente penibile ca în meciul cu Chindia.
Imaginați-va același Rapid, dar cu Superdan, Șumi sau Edi.
Mai bine ne spunea ca Mercur a fost in retrograd, decat sa repete aceleasi texte. Jenant.