MEGA EXCLUSIV | Hatem Ben Arfa, la Rapid!

Ce găsești în articol

  • Rapid e dispusă să-i dea 15.000 euro lunar!
  • Suporterii ar fi un atu pentru Ben Arfa
  • CV Hatem Ben Arfa

Campania de transferuri este pe final, Rapid a adus deja 11 jucători, dar mai are câteva surprize pe țeavă. 1923.ro, site-ul tău preferat, a aflat că de departe mutarea șoc ar putea fi una care ar însemna cel mai mare transfer din istoria Ligii 1. Este vorba de Hatem Ben Arfa, unul dintre cei mai talentați fotbaliști francezi din istoria modernă. Chiar dacă, din păcate, mijlocașul ajuns la 34 de ani, nu și-a atins vreodată adevăratul potențial. În stagiunea precedentă, acesta a jucat pentru Bordeaux, dar, momentan, e liber de contract.

Rapid e dispusă să-i dea 15.000 euro lunar!

Informațiile 1923.ro, site-ul tău preferat, spun că oficialii rapidiști profită din plin de această situație și de aproximativ o lună poartă negocieri cu reprezentantul jucătorului francez. Ceea ce l-a început părea mai mult decât o utopie, prinde contur pentru că, aparent, Hatem Ben Arfa este dispus să vină la București pentru a intensifica negocierile. Din informațiile noastre, fotbalistului i s-ar pregăti un salariu de 15.000 de euro și o primă de instalare, a cărei valoare nu este cunoscută. De asemenea, e posibil să vorbim de un contract pe minimum doi ani.

Suporterii ar fi un atu pentru Ben Arfa

E drept, salariul nu este unul imens, însă, totuși, se speră convingerea lui Hatem Ben Arfa prin emulația creată de revenirea Rapidului în prim plan și mai ales prin atmosfera creată de fani. Cunoscut fiind faptul că Hatem este genul de jucător care are un lipici teribil la tribune. Sigur, mutarea este departe de a fi concretizată, șansele, realist vorbind, sunt undeva pe la maximum 50 la sută, însă un astfel de transfer ar dinamita Liga 1. Și ar fi un uriaș atu pentru Rapid.

CV Hatem Ben Arfa

A jucat la: Olympique Lyon, Olympique Marseille, Newcastle United, Hull City, OGC NIce, PSG, Rennes, Real Valladolid, Girondins Bordeaux

418 meciuri și 74 goluri pentru echipele de club

15 meciuri și 2 goluri pentru Franța între 2007 și 2015

Trei titluri ale Franței cu Lyon, unul cu OM

Rămâi pe 1923.ro pentru a fi la curent cu finalul perioadei de transferuri!

Sursa foto: theathletic.com

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

8 comentarii la „MEGA EXCLUSIV | Hatem Ben Arfa, la Rapid!”

  1. Dacă nu mă înșel, Cristi Săpunaru are în contract o clauză în care el trebuie să primească cu un euro mai mult decât ceilalți jucători la salariu.

  2. Știrea e că se negociază. Ben Arfa vedetă apusă pentru Liga 1, la 34 ani? Totul la el ar fi să aibă chef. Că dacă are chef, dă 30 de goluri în campionatul ăsta de rahat.

  3. Chiar asa , hai sa nu ne grabim cu stiri pe jumatate realizabile. Va aduceti aminte ca am mai avut noi parte de foste vedete apuse care s-a dovedit apoi ca au fost legume si au luat si bani multi din visteria clubului.
    Eu am incredere in capacitatea manageriala a patronului si in priceperea conducerii clubului. Pana acum s-a dovedit ca au facut alegeri bune.

Comentariile sunt închise.