Fotbal internaționalRapid

A semnat Andrei Ciolacu! Unde va juca fostul atacant de la Rapid

Andrei Ciolacu (29 de ani), fostul jucător al Rapidului și Universității Craiova 1948, a semnat un contract pe un sezon cu Floriana La Valleta, grupare din campionatul de fotbal al Maltei. În mod normal, fostul internațional de tineret ar fi trebui să se prezinte azi la antrenamentele echipei conduse de italianul Gianluca Atzori. Tehnician care a condus de-a lungul timpului echipe precum Sampdoria, Reggina, Siena și Pistoiese. Legislația din Malta nu permite cetățenilor străini să intre în țară fără a fi vaccinați, altfel persoanele respective intră în carantină.

Primele declarații ale lui Andrei Ciolacu

Așa că Andrei Ciolacu, vaccinat abia vineri 27 august, urmează un program de antrenament întocmit de staff-ul tehnic. El va ajunge în Malta la 14 zile după ce i-a fost administrată doza din România. În Malta au trecut deja două runde, iar echipa Floriana La Valleta a înregistrat două rezultate de egalitate.

„Am semnat contractul pe e-mail, n-am putut ajunge acolo din cauza vaccinului. Nu am impresar după cum se știe, am făcut facultatea la Drept. Am avut eu grijă să fie totul OK din punct de vedere al angajamentului semnat. Nu mi-e frică, sunt stăpân pe mine. Și când vine vorba de contracte și de fotbal”, zâmbește Andrei Ciolacu, absolvent a două facultăți la 28 de ani.

Ciolacu, om de bază la FCU Craiova

Patru goluri a reușit Andrei Ciolacu să înscrie pentru FC U Craiova în cele 20 de meciuri jucate în sezonul trecut al Ligii 2, punând astfel umărul la promovarea echipei. În vara lui 2017, Andrei Ciolacu a lăsat România ca să evolueze în S. League, campionatul de fotbal din Singapore. Fostul atacant al Rapidului a semnat un contract cu Warriors FC, cel mai de succes club din țară, cu nouă titluri și patru cupe cucerite în cei 42 de ani de existență. A bifat șapte goluri în 15 partide.

Ciolacu a refuzat cinci cluburi de eșalonul secund

„E un salariu bun în Malta, mă felicit pentru decizie. Am refuzat cinci cluburi din liga secundă românească. Am promovat cu Craiova în prima ligă, nu avea rost să fac un pas înapoi. Contează să mă mențin la un anumit nivel sau să cresc. Malta e pentru mine o provocare și sper să dau multe goluri”, a continuat jucătorul de 29 de ani, care are trei selecții în naționala Under 21 a României.

„Am fost la fiecare meci al Rapidului, voi urmări echipa din Malta. Găsesc o soluție să văd meciurile. M-am vaccinat de curând și sper să scăpăm de pandemie. Aș fi stat în carantină dacă nu eram vaccinat, așa că voi ajunge câteva zile mai târziu la antrenamente”, a încheiat Andrei Ciolacu.

Malta, rată de vaccinare-record în Uniunea Europeană

Malta are cea mai ridicată rată de vaccinare din Europa, cu 89% dintre adulţi vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID şi 91% cel puţin cu una. Până pe 14 iulie, Malta le-a cerut cetățenilor români să prezinte vaccin la intrarea în țară, dar după această dată permite accesul și cu testul PCR fără a intra în carantină. Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile malteze, statele/zonele de provenienţă a persoanelor care sosesc în Republica Malta sunt clasificate în funcţie de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în zona roşie, respectiv zona roşu-închis. România este inclusă, alături de alte state, în zona roşie.

Sursa: prosport.ro

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.