Denis Alibec la Rapid! Daniel Niculae și Victor Angelescu chiar lucrează de zor în această campanie de transferuri! După ce au făcut șapte transferuri de mare calitate, următoarea țintă e un atacant. Așa cum 1923.ro v-a informat în exclusivitate, se negociază cu Lacina Traore. Însă, în paralel, sursele noastre ne-au transmis că oficialii discută intens și cu Denis Alibec, unul dintre cei mai talentați fotbaliști români din ultimii ani. În vârstă de 30 de ani, Alibec este legitimat încă la Kayserispor, acolo unde a fost coleg cu Cristi Săpunaru până de curând. Cum randamentul său a fost, totuși, unul scăzut în Turcia, asta și din cauza accidentărilor, sunt șanse importante ca Denis Alibec să vină să joace la Rapid.
Contract pe doi ani pentru Denis Alibec la Rapid
Conform informațiilor 1923.ro, acestuia i s-ar pregăti un contract pe doi ani, însă suma nu este cunoscută cu exactitate. Se discută despre un contract total de aproximativ 250.000 – 300.000 euro. Șansele acestei mutări sunt destul de mari, având în vedere relația excelentă pe care atacantul naționalei o are atât cu Săpun, cât și cu Niculae, el jucând cu amândoi la Astra. Sub comanda lui Marius Șumudică. Este foarte posibil ca această mutare să se definitiveze chiar în cursul acestei săptămâni. Un argument important pentru care atacantul e dispus să accepte este și acela că, în ciuda talentului său, nu a îmbrăcat vreodată tricoul unei echipe importante.
Rapid ar fi cea mai mare echipă după Inter
Sigur, a fost la Inter Milano în tinerețe, dar acolo a jucat prea puțin. În rest, a evoluat la echipe fără prea mulți suporteri în România. Mai mult, în afară de Astra Giurgiu nu a reușit să se impună nicăieri pe măsura calităților sale. Rămâi pe 1923.ro, site-ul tău preferat, pentru a primi toate detaliile necesare despre această mutare! Mai ales că, cel mai probabil, aducerea unui atacant de top este cireașa de pe tortul acestei campanii de transferuri pentru Rapid.






Păi cine e lăsat pe dinafară?!
Dar cu ce-i care au tras sa promoveze Rapidul ce facem îi lăsăm pe dinafară ???nu este corect . HAI RAPIDUL.
Dacă tot ne referim la propuneri, aș avea și eu cateva pe compartimente:
Vârf :- Famara Diedhiou (28), Senegal; Yaya Sanogo (28), Franța sau Yanis Begraoui (20) tot din Franța.
Mijlocaș ofensiv: Adryan (26), Brazilia sau Ghayas Zahid (26), Norvegia.
Mijlocaș central: Mohammed Osman (27), Syria sau Ahmed Ildiz (24), Turcia.
Mijlocaș defensiv: Wilder Cartagena (26), Peru
Fundaș central : Diego Polenta (29), Uruguay sau Noah Loosli (24), Elveția.
Eu cred ca se poate (părerea mea) și ne putem încadra în buget (cu mici excepții pana la maxim 10000 €). Ce ziceți?
si totusi nu sunt incantat de nicio varianta din cele expuse Alibec sau Traore si asta pt ca randamentul acestor jucatori, mai ales in ultimii 2 ani, s- a degradat foarte mult si ar fi pacat de bani sa-i investesti in ei fara sa ai certitudinea ca mai si pot juca la nivel mare.
Alibeg este exact pe profilul Rapidului. Este mingicar, bun dribleur, joacă când are chef și dă goluri frumoase. Cam ăsta era Rapidul din anii 60, 70. Eu am crescut cu Rapidul ăsta. Rapid era pe locul 8,9 și-i bătea pe steaua și dinamo de le suna nimicul ăla din cap. Cu Alibeg măcar ne distram. Hai Rapiduletul nostru drag.
Si pe mine m-ar bucura mult acest tansfer dar nu prea vad cum se poate realiza si spun asta pentru ca:
– Alibec are contract pana in 2023
– Este cel mai bun varf de la Kayseri, ceea ce inseamna ca nu ar fi logica o reziliere
– Pretentiile salariale
Gras si puturos, spunea Boloni. Daca ar juca tatuajele, ar fi golgeterul Ligii Campionilor.
Nu a fost și la FCSB împreună cu Budescu?
ASTA DA MUTARE. DACA SE REALIZEAZA TRANSFERUL LUI DENIS ALIBEC, PLUS P0RTARUL ILIEV SI UN COORDONATOR DE JOC BUN, CU ADEVARAT I-I PUNEM PE GANDURI PE DUSMANI. PANA LA URMA ASTA O DORESTE TOATA SUFLAREA RAPIDISTA. DOAMNE AJUTA, SA FIE INTR-UN CEAS BUN. FORTZA RAPID.
Alibec este un jucător interesant, cu un public extraordinar în spate Alibec ar marca foarte multe goluri, dar Rapid are nevoie neapărat de doi mijlocași de profil ofensiv .
Ne place sau nu, in realitate Astra si FCSB erau echipe mai valoroase ca Rapid la vremea cand Alibec a jucat la ele. Da Rapid este o echipa importanta datorita suporterilor si istoriei clubului. Si sunt convins ca in scurt timp ne vom bate la titlu.
Rămîne un zvon deocamdată Pb ca acum vin toți ca simt ca se da bani.O sa vedem mai tîrziu cum este.
Da, așa da! Nu cred totuși ca ca lasă Alibec banii turcilor in favoarea Rapidului. Oricum, între Alibec și Traore nu am nici un dubiu: Alibec!