Rapid

INFO | Noul autocar al Rapidului a aparținut lui Poli Iași

Rapid s-a lăudat în social media cu noul său autocar imediat după promovarea în Liga 1. „Locomotiva vișinie” a fost botezat autocarul giuleștenilor. Acesta însă a fost albastru înainte de a ajunge la Rapid, asta pentru că a aparținut celor de la Poli Iași, proaspăt retrogradată din primul eșalon. Exteriorul are un design deosebit. Pe caroserie se regăsesc însemnele clubului, locomotiva, dar și anul nașterii 1923. Dacă atunci când autocarul aparținea celor de la Poli Iași pe spatele acestuia erau scrise primele două versuri ale celui mai cunoscut cântec despre „orașul celor șapte coline”, acum acolo apar sigla Rapidului și site-ul giuleștenilor.

Interiorul a rămas tot de 40 de locuri, acesta fiind numărul suficient de locuri pentru ca și jucătorii înalți să aibă suficient loc în zona picioarelor. Bineînțeles, interiorul a fost schimbat în culoarea vișinie și scaunele personalizate cu însemnele clubului, scrie prosport.ro.

Autocarul nu e nou, dar e ciudat că tocmai asta e important…

Sigur, n-am putut reda tot articolul fiindcă este evident că e scris de un român tipic pentru care un WC sau aer condiționat înseamnă lux. Bașca mai sunt trași la răspundere, cumva, cei de la Rapid că nu au pomenit că autocarul a fost al celor de la Iași. În ce context să spună asta? Vorbim, totuși, despre țara în care un român din 100 cu automobile are mașină nouă, iar din acel 1 la sută, mai puțin de jumate își permite mai mult decât o Dacie Logan sau de care mai sunt. Evident că nu ăia comentează că autocarul nu e nou. Ci, în mare măsură, posesorul vreunui bolid de 800 euro sau unul care merge cu tramvaiul fără bilet, să economisească 1.3 lei.

S-ar putea sa te intereseze

7 Comments

  1. Păi asta și trebuie. E un vehicul până la urmă. La ce pretenții au unii, de ce să nu le cerem să cumpere și avion, dacă tot e așa?

  2. Evident că orice trebuie criticat!!! Păi dacă aveam autocar de 14stele, eram aproape campioni, nu!? Evident, românul dacă nu are bmv sau Audi (omorâte de nemți cu 200/h), degeaba trăiește. Ehe…noi n-avem bani de transferuri, dar trebuie să ne dăm mari cu autocarul! Penibil…

  3. Nemulțumitului…Dragilor, se pare ca a-ti uitat ff repede cum am ajuns chiar și pana aici ; chiar dacă ne numim Rapid…Și eu cred ca Laporta era mai bun ca Nico, Haaland ceva mai răsărit ca Bălan, Messi, nu știu dacă avea loc în fata lui Sefer…Fiți serioși și mai ales REALIȘTI!!! SUNTEM DEPARTE(încă) de ce eram, dar, dar, am convingerea ca actualii conducători știu care sunt prioritățile! Autocarul e decent, băieții s-au mișcat binișor pentru momentul actual, asa ca lăsați bârfele și pretențiile nejustificate! Și vă spune asta un Rapidist de generații…Fiți alături de băieți ! p.s.: într-adevăr, transferurile trebuie urgentate; ma gândesc la cel puțin 3 jucători de valoare(titulari): un fundaș central, un mijlocaș de creație și un vârf! Toate cele bune tuturor!

  4. Salut tuturor.Mie personal faza cu autocarul mi se pare o decizie fff proasta pt anvergura unui club ca Rapid.cine a luat aceasta decizie clar nu stie ce inseamna Rapid si l-as chema sa-i dau un tricou de-al meu (promit ca de firma).ne-a facut de basm.L-as fi dat afara instant.Niculae…tata…si detaliile conteaza😉

  5. Din câte știu eu, autocarul aparține unei firme de transport (numele se vede pe partea dreaptă) și a fost închiriat la Iași, iar acum, revopsit, la Rapid. E similar cu autocarele Mercedes folosite pe rutele interurbane din România, deci nu se poate vorbi de lux sau modernitate. Un vehicul decent pentru un club care nu aruncă cu banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.