Scandal

Mai vrea cineva motive pentru care steaua trebuia DESFIINȚATĂ în 1989?!

Pe 3 mai 1989, steaua trecea de Rapid cu un scor de maidan, 8-2, și stabilea cea mai mare diferență de scor dintre cele două echipe de tradiție. Meciul s-a jucat pe fostul „23 August”, în fața unui stadion arhiplin, cu Rapid, foarte aproape de eșalonul secund și roș-albaștrii neînvinși în campionat. La meci au fost 60.000 de rapidiști! Mai mult steaua urma să dispute în fix trei săptămâni finala Cupei Campionilor Europeni cu AC Milan, confruntare pierdută ulterior cu 0-4, reamintește ProSport. Un scor minunat, care a mai spălat din acea imensă nedreptate.

Povestea celei mai mari victorii steliste în fața Rapidului!

Această partidă va rămâne în istorie drept cea mai categorică victorie a Stelei în fața Rapidului. „Au dat însă două goluri din ofsaid şi atunci s-a rupt totul”, susţinea, mulți ani mai târziu, portarul de atunci al Rapidului, Leo Toader, dar și mulți fani giuleșteni. Normal că așa a fost, cum a făcut steaua cam toate marile rezultate de pe atunci. Fiindcă știm acum clar și în Europa cum merge treaba dintotdeauna, având mărturiile nu oricui, ci ale lui Cornel Dinu!

„Ceauşescu – PCR / Au băgat Rapid-n B”, scandarea deja celebră.

Rapid, în schimb, a retrogradat şi a rămas cu scandarea istorică: „Ceauşescu – PCR / Au băgat Rapid-n B”. Steaua devenea campioana României, fără niciun meci pierdut, și cu o linie de clasament incredibilă. Pe merit, absolut, că doar marii jucători ai lor de atunci au câștigat trei Cupe Mondiale și două EURO, de buni ce erau. Totodată, a fost ultimul meci al lui Liță Dumitru, care în cariera sa a evoluat la ambele echipe. „Bucuria tinereții pe care mi-a oferit-o Rapidul nu am cum să o uit, dar dacă ar fi să aleg între cele două, aș alege steaua”, spunea Dumitru ani mai târziu. Cu toate că Liță Dumitru a căpătat o afinitate pentru steaua din cauza modului în care a fost tratat la Rapid. Cel puțin asta a declarat într-un interviu EXCLUSIV acordat 1923.ro

Ce scoruri mari au fost între cele două echipe

  • 1948 CFR – csca 5-2
  • 1988 steaua – Rapid 5-0
  • 1989 Rapid – steaua 2-8
  • 1999 Rapid – steaua 5-0
  • 2010 Rapid – steaua 5-1

Greu să dai cinci fără putere. Mai ușor… iei!

Așa cum se poate vedea, atunci când steaua sau cum s-a mai numit nu a avut susținerea puterii cifra cinci a stat mereu în dreptul Rapidului! De asemenea, trebuie menționat că și la 8-2-ul de toată jena, Ciolponea deschisese scorul, iar la pauză era numai 2-1 pentru militari. Apoi însă, normal… Golurile din ofsaid, cum spunea și Leo Toader, au fost soluția. De altfel am fost și noi martori pe viu, în liga a 4-a, cam cum câștiga csa steaua, clona fcsb, meciurile în fața celor de la AFC Rapid. Prin ce decizii de arbitraj! Asta acum, după 2017! Facem această paranteză pentru a arăta de ce steaua trebuia desființată în 1989. Pentru proștii care se fac că nu înțeleg!

S-ar putea sa te intereseze

8 Comments

  1. @Vio
    Vio dragule, nu e nici o rusine sa joci prin ligile inferioare. Rusine e sa te infintezi si sa joci direct in prima divizie in locul altor echipe desfintate abuziv (Stalin si poporul rus pe langa libertate ne-au adus si pe Steaua si Dinamo). Rusinosa a fost incercarea de a-l impiedica pe Nicolae Manea sa joace semifinala de Cupa Romaniei cu Steaua in 1975, cand jucatorul nostru a evadat din spital si a venit in pijamale la stadion ca sa fie introdus in echipa. Sau racolarea fortata a unor jucatori chipurile ca sa faca armata. Oare cat de onorabil a fost in 1988 sa vi se acorde Cupa a 2-a zi dupa ce ati parasit terenul ca nu va convenea sa jucati prelungirile iar trofeul i se acordase lui Dinamo? Nu avem de ce sa fim invidiosi pe o echipa care are un patron ce trimitea valiza cu bani la Cluj, sau se ducea ofticat la TAS ca sa-i dea de pomana titlul in dauna Viitorului. Sa fii mandru ca patronul si managerul clubului sunt niste fosti puscariasi.
    Asa cum am spus doar voi aveti impresia ca am fi frustrati. Postarea ta confirma faptul ca adevarul uneori supara. Prefer sa sufar alaturi de adevaratii rapidisti si sa ma mandresc cu istoria noastra mult mai saraca in trofee dar mai curata.
    Hai Rapid!

    P.S. Ar fi fost o rusine pentru Rapid daca ar fi castigat Cupa Romaniei in finala cu Petrolul cand i-am egalat dintr-o pozitie flagranta de offside. Am rasuflat usurat cand am pierdut dupa loviturile de la 11m.

  2. Dacă vrei să primești ceva de pomană, ne pare rău, ai greșit pagina.

  3. Greu sa fii frustrat. Steaua v a luat toate titlurile. In special Cupa Campionilor pe care de fapt Rapid trebuia sa o castige. Rapid a stat mai mult in B.

  4. Nedreptatile au continuat si dupa 1989. Dau numai un exemplu. Imi aduc aminte de un meci pe care l-am pierdut la Bacau cand arbitrul Marcel Savaniu (fost junior la Steaua), ne-a anulat un gol si ne-a refuzat un 11m. Era spre sfarsitul campionatului cand eram in postura de favoriti la titlu. Apoi in penultima etapa Sportul Studentesc a produs o surpriza si nu a pierdut cu Steaua, astfel ca noi luam titlul daca am fi castigat la Craiova. S-a terminat 2-2 desi trebuia sa fie 3-2 pentru noi deoarece ni se anulase un gol perfect valabil. Insa Steaua trebuia sa iasa campioana pentru ca asa decisesera fortele obscure… Presa de la acea vreme nu prea a avut curajul sa dezbata evenimentele acelea rusinoase. Insa despre morti numai de bine, iar
    eu as recomanda ca sa nu mai scrieti numele rivalei cu ”s” mic. Pentru stelisti asta inseamna ca suntem permanent ofticati si plini de frustrare.
    Hai Rapid!

  5. De fapt scandarea originală era: „Nu vi-l dăm pe Damaschin, să ni-l dați pe Valentin!” Da, adevărul e că nimeni nu-și dorește ca steaua să mai existe!

  6. Dragi prieteni,pe atunci a aparut si sloganul – Noi va dam pe Damaschin,voi ne dati pe Valentin !,iar mai apoi,dupa un meci,tot cu cantec,in care,cu chiu cu vai,ne-au batut cu 2-1,galeria i-a rasfatat tot cu un slogan ce viza o viitoare intalnire europeana,refrenul fiind : Sorcova,vesela,vine Spartak Moscova !Azi,putini sunt cei care stiu in ce hal ne lucrau cele doua echipe de la putere,basca faptul ca ne luau jucatori,pasamite sa faca armata,iar cat despre arbitri…E bine sa le reamintim tuturor,ca : Galeria lui Rapid n-a fost membra de partid si asta nu era putin lucru pe atunci !

  7. Da, evident… Din păcate Milan nu a bătut cu 8-0 sau mai mult, ca să primească și ei locul în istorie pe care îl meritau. Oricum…

  8. impreuna cu un coleg de servici stelist am fost martor la acest meci in care la 1-1, valentin ceausescu, fiul dictatorului, a sarit ca arsul, de la tribuna 0, cand rapid a egalat, s-a dus glont la arbitru de tusa de la tribuna 1-ea, unde stateam si noi si la admonstat, bai, ce faceti ne bat …astia. sunt si azi convins ca si golul doi al ceauseiilor a fost din ofsaid. jucatorii nostrii simtind presiunea acestui falit( valentin ceausescu), care in repetate randuri a cerut desfiintarea rapidului, rapidul fiind cea mai iubita echipa de fotabal, la acea vreme, din romania, au inteles mesajul transimis si pur si simplu, in repriza a2-a, au facut doar o simpla figuratie. un moment interesant, dupa ce scorul tot urca, galeria noastra uriasa de la tribuna a-2-a a scandat neintreurpt „steaua nu uita milan de va termina” si intradevar asa fost3 saptamani mai tarziu, steaua a fost demolata, iar scorul normal ar fi trebuit sa fie un 8-0 pt milan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.