Marius Șumudică (49 de ani) a refuzat oferta, extrem de bănoasă, pe care a primit-o de la Gigi Becali. Anunțul a fost făcut, în exclusivitate, în cadrul emisiunii Digi Sport Special, unde invitat era Mircea Lucescu. Tehnicianul lui Dinamo Kiev a intervenit după ce l-a ascultat pe fostul său elev de la Rapid și i-a spus acestuia că ar fi fost mai bine, pentru el, să dea curs ofertei de la fcsb.
Ce i-a transmis Mircea Lucescu lui Marius Șumudică
”Marius, vreau să-ți spun ceva. În meseria asta, tu trebuie să faci o diferență între sentimente și rațiune. Rațiunea ți-a spus să nu te duci acum, te-ai gândit sentimental. Partea sentimentală trebuie să rămână la tine, în interiorul tău. Partea profesională este alta, nu le amesteca. În fotbal nu ai voie să fii sentimental, decât atât cât să-ți permită să mergi pe un drum de succes. Ești foarte tânăr. Când trebuie să iei o decizie, atunci ia-o, dar nu sentimental, pentru că te va obliga la compromisuri”, i-a spus Mircea Lucescu lui Marius Șumudică.
”Il Luce” i-a mai spus apoi lui Șumi de ce era bine să accepte oferta
”Nu am legat neapărat de steaua acest sfat. Dar, poate că era bine să te duci la steaua, pentru că-ți oferea o echipă cu care să câștigi campionatul și care să te relanseze în Europa din nou. Pentru că ai avut niște succese pe care nimeni nu le poate anula”, a mai spus Lucescu, la Digi Sport.






Ce nu ati spune voi dar nea Mircea are perfecta dreptate.
ȘUMI e un sentimentsalist mare si e rapidist in suflet de aia sufera.
Șumi chiar daca venea la Rapid treaba mare nu era sa faca,cind nu ai cu cine .
Timpul tau la Rapid va veni.cind vei aduce vre un investitor din Golf,iata atunci vei triumfa si tu si Rapidul.
Șumudica a spus clar: nu vrea să strice prietenia. Adică a înțeles bine că nu poate fi antrenor adevărat la Becali și că ar ajunge la păruială în două luni de zile, la fel ca Pițurcă sau Hagi. Sentimentele n-au nicio treabă, omul a fost foarte rațional. Și oricum nu putea lua titlul cu FCSB, fiindcă Becali o să mai vândă vreo doi jucători până la sfârșitul anului.
Il Luce e deja in alta sfera, octogenar, nu mai are treaba.
El crede ca daca a facut treaba la Rapid desi e dinamovist, merge si la steaua/fcsb. Inseamna ca nu e nici dinamovist, nici rapidist, nici o treaba. Daca ar fi, ar sti ca mai tare iti tai pl jos decat sa mergi la spurcaciunea spurcaciunilor, nu e vorba de bani sau faima, ci de antifaima si scarba.
Scuze Mister, dar TU de ce nu te-ai dus😎😂😂Bine ai facut! Iar Sumi SUPER BINE!!!
FZR!!
„Deștept” și Luce! Să meargă la fcsb și să asculte telefoanele ciobanului!!!