FC Rapid, echipă care a promovat după şase ani în Liga I, va juca primele sale meciuri în următorul sezon pe arena din Mioveni, având în vedere că noul Stadion Giuleşti, deşi este aproape finalizat, nu va putea deveni operaţional până la 17 iulie, când este programată prima etapă.
Surse din cadrul grupării giuleştene au declarat, pentru AGERPRES, că stadionul Mioveni este deja trecut în dosarul de licenţiere pentru Liga I depus la Federaţia Română de Fotbal. Acesta este singurul stadion menţionat ca teren propriu din dosar, deşi fiecare club are dreptul şi la o arenă de rezervă.
Rapid s-a înțeles cu Mioveniul pentru stadion
Stadionul din Mioveni are o capacitate de 10.000 de locuri şi este terenul propriu al echipei CS Mioveni din Liga a II-a. De altfel, FC Rapid va disputa ultimul său meci din play-off-ul ediţiei 2020-2021 a Ligii a II-a, duminică, de la ora 13:30, în deplasare, chiar pe această arenă împotriva formaţiei CS Mioveni. În ediţia 2020-2021 a Ligii a II-a, FC Rapid a disputat meciurile de pe teren propriu pe trei stadioane, Regie, Buftea şi Mogoşoaia.
Stadionul Giuleşti al formaţiei FC Rapid este unul dintre cele patru pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale care vor participa la turneul final al Campionatului European. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo. Lucrările la Stadionul Giuleşti au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene. Finalizarea lucrărilor de construcţie a fost amânată în mai multe rânduri, ultima estimare fiind luna mai 2021.
Stadionul Rapid este finalizat în proporție de 90 la sută
La 6 mai, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, anunţa că Stadionul Rapid este finalizat în proporţie de 90% şi că în vară va putea găzdui din nou competiţii sportive. Ulterior, la 12 mai, Compania Naţională de Investiţii informa că arena intră în ultima fază a construcţiei prin montarea gazonului.
Chiar dacă lucrările vor fi finalizate până la finalul acestei luni, stadionul nu va putea fi operaţional în vară deoarece acesta are nevoie de mai multe avize de funcţionare din partea autorităţilor înainte de a putea fi folosit, precum intabulare, cadastru, ISU etc. Toate aceste documente necesare sunt eliberate de autorităţile statului după mai multe luni. Un exemplu este Stadionul Arcul de Triumf, care a fost finalizat la 4 decembrie 2020, când a avut loc şi recepţia, dar nu este operaţional nici în prezent, după 5 luni. În aceste condiţii, FC Rapid nu va putea juca pe noua sa arenă mai devreme de toamna acestui an.
Sursa: agerpres.ro






Vyo, daca m-ai injurat, inseamna ca ai dreptate, ai argumente solide, eu am gresit. Esti destept si pute tare chestia asta. Te pup dulce…
Totuși…mă întreb și nu-mi pot răspunde: de ce la Mioveni? Sunt 132 km pe șosea!!! Chiar se vrea îndepărtarea suporterilor, după atâta chin cu pandemia asta? Este total de neînțeles!
Cine morttii matii ti a zis ca e infiintata acum 4 ani???!!
Cum poate „promova dupa sase ani in liga 1” un club care a fost infiintat acum patru ani?
O tâmpenie mai mare ca asta nu am auzit de mult. Cum sa joace la Mioveni? Când ai lângă tine Stad. Regie, cand poti juca pe stadionul lui FC Național… Voluntari, Chiajna, etc, iar ăștia aleg Mioveniul. Mi-e greu sa pricep! De ce n-or fi ales Sighetul Marmatiei, măcar sa fi știut o treaba!
Dar de ce n-a fost posibila o varianta mai nimerita,cum ar fi Mogosoaia,Buftea,Voluntari,Regie ? Nu inteleg !Cum sa joci pe terenul unei echipe pe care ai eliminat-o in batalia pentru calificarea directa ? Si care poate pierde barajul ce urmeaza ! Nu mai zic de deplasarile ce se impun,atat pentru echipa,cat si pentru suporteri,fara a mai lua in seama ostilitatea publicului local,indiferent de rezultatul viitoarei partide ! Enigme,enigme…
Eu cred ca cineva din federatie isi bate joc de clubul nostru RAPID !
Doamne Dumnezeule în ce țară trăim ?!?
Cum se poate ca un stadion nou, terminat de construit în decembrie 2020 (Arcul de Triumf) să nu fie bun de folosit nici acum după 6 luni ?!?
Lipsa unor avize, dar de unde se obțin aceste avize, cumva de pe MARTE ?!?!?!?!?
Înseamnă că, dacă Rapidul va putea să joace pe noul stadion (Rapid Arena) în returul campionatului o să fim mulțumiți !!!
Dureaza mai mult avizele decat constructia stadionului. Romania…..
Adică Mioveni a renunțat deja la baraj și la Liga 1 ??
Ce sa mai zici? Sa speram ca va fi gata cat mai repede. In Romania toata lumea zice birocratia, birocratia ne mananca. Eu cred mai degraba ca este vorba de nepasare si nesimtire.