Rapid
Progresul Spartac – FC Rapid 1923 II 3-1. Încă un pas fals pentru echipa lui Burcă
FC Rapid 1923 II continuă să aibă probleme. Cu toate că Vlad Ghineț a marcat în prima repriză pentru un 1-1 la pauză cu Progresul, ocupanta locului 3, în partea a doua lucrurile s-au schimbat. Așa că rapidiștii antrenați de Ovidiu Burcă au pierdut cu 3-1 și au rămas pe locul 8 în clasament, din 10 echipe. Norocul lor este că doar ultimele două retrogradează, iar Concordia Chiajna II și CS Balotești nu doar că sunt extrem de slabe, dar nu ar mira pe nimeni dacă nu ar termina acest campionat pe teren.