Povești de senzație cu Șumudică expuse de un fost coleg!

Ce găsești în articol

  • Șumudică nu voia să bată lovitura de la 11 metri cu steaua
  • Șumi, omul cu glumele din vestiar

Întâmplări memorabile cu Marius Șumudică, povestite chiar de un fost coleg! Zeno Bundea, fost jucător la Rapid, FC Național sau Craiova, a rememorat într-un interviu acordat Gazetei câteva momente semnificative ale unei cariere din care n-au lipsit sarea și piperul. Printre acestea, Zeno Bundea a povestit episodul când, din postura de jucător al Rapidului, a pierdut finala Cupei din 1999 în fața Stelei. Vezi mai jos două povești savuroase, ambele cu Marius Șumudică în prim-plan.

Șumudică nu voia să bată lovitura de la 11 metri cu steaua

„Am fost al patrulea executant în finala cu steaua, iar Pancu al doilea. Noi am ratat, iar trofeul l-a luat Steaua. La finalul celor 120 de minute, Lucescu anunțase alți jucători pentru seria de penalty-uri, dar o parte dintre cei experimentați au refuzat să tragă. S-au dat loviți „greii”! A căzut beleaua pe mine, pe Pancu și pe Iencsi dintre tineri, plus Șumudică. Șumi se cam codea și el: „Nea Mircea, eu nu vreau să trag, că mă omoară ăștia din galerie dacă ratez!”. Dar a bătut și a marcat, finalmente”, a declarat Zeno Bundea.

Șumi, omul cu glumele din vestiar

„Șumi era sarea și piperul vestiarului! Mereu pozitiv și zâmbăreț. Și „plângea” mereu dacă nu-l băga Lucescu! La ședințele tehnice, nea Mircea avea un mic dosar cu pregătirea partidei, plus echipa de start, peste care punea o coală albă, să n-o vedem noi înainte s-o anunțe. Dar Șumi, mai pe blat, trăgea cu ochiul sub foaie, iar dacă se vedea printre titulari intra în transă, serios, concentrat. Dacă vedea că e rezervă, o dădea direct pe poante, relaxat. Un tip cu o charismă formidabilă!”, a mai adăugat fostul mijlocaș de la Rapid, conform gsp.ro.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!