Ovidiu Herea a vorbit înainte de meciul Metaloglobus – FC Rapid 1923

Ce găsești în articol

  • Ovidiu Herea, gata de „finală”: „De ce ne-a fost frică, n-am scăpat!”
  • Avantajul lui Metaloglobus: lipsa suporterilor

Ovidiu Herea este gata să joace împotriva FC Rapid 1923! Metaloglobus și echipa lui Mihai Iosif se întâlnesc într-o veritabilă „finală” pentru promovarea în Liga 1, iar Ovidiu Herea a prefațat la ProSport Live meciul decisiv pe care nu și l-ar fi dorit sub nicio formă. Mijlocașul a mărturisit la ProSport Live că va ieși cu siguranță „cel mai șifonat” după partida cu FC Rapid 1923 și știe cum s-au transformat repede giuleștenii, ajungând să o bată la scor pe Dunărea Călărași: 4-0.

Ovidiu Herea, gata de „finală”: „De ce ne-a fost frică, n-am scăpat!”

„De ce ne-a fost frică, n-am scăpat! Asta e viața, ce să facem? Trebuie să jucăm! Cea mai frumoasă perioadă din cariera mea a fost la Rapid. După acest meci, indiferent ce se va întâmpla, o să ies cel mai șifonat. Mi-aș fi dorit să nu se ajungă aici. Din păcate, doar una dintre noi va ajunge în play-off. Am văzut meciul Rapidului cu Călărași. Îi știu foarte bine, am și prieteni acolo. Știu cam tot ce se întâmplă. Au avut o evoluție solidă, mă așteptam ca Rapid să câștige, era ultima lor șansă. Mihai Iosif are talentul de a lua presiunea, am văzut o echipă relaxată, care a jucat cu plăcere. Mi s-au părut dezinvolți, le-a ieșit aproape de tot pe faza de atac și asta s-a văzut pe tabelă”, a spus Ovidiu Herea, la ProSport Live.

Avantajul lui Metaloglobus: lipsa suporterilor

Fostul jucător din Giulești știe că Metaloglobus are un mare avantaj prin faptul că fanii rapidiști nu pot să urmărească meciul din tribune.

„E o diferență destul de mare între iarbă și sintetic. O să fie destul de greu pentru ei, dar și noi am pierdut acasă. Nu cred că terenul va fi un aspect important. Se poate întâmpla orice, va fi un meci decisiv, dar este un avantaj pentru noi că nu vor fi fani la meci. Voi juca la fel ca în celelalte partide. Încă mă ajută organismul și mai pot juca liniștit încă un an în Liga 1, văd că și Gabi Tamaș evoluează foarte bine, nu văd de ce n-aș putea și eu”, a mai punctat jucătorul lui Metaloglobus.

Sursa: prosport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!