De Carlos Tevez nu mi-a plăcut vreodată în mod deosebit, însă nu are nimeni cum să nege că este unul dintre marii fotbaliști ai ultimilor două decenii. Boca Juniors, Corinthians, West Ham United, Manchester United, Manchester City, Juventus Torino. Sunt borne de invidiat în cariera oricărui jucător, darămite a unuia care a avut evoluții consistente la toate. Cum nu pot spune că sunt fan Tevez, nici fanul serialelor nu sunt. Mai ales celor în genul ăstuia, cu droguri, sânge mult și arme de foc numeroase. Numai că aici e o poveste de viață reală și despre cum Apașul a reușit, prin fotbal, să scape de o moarte aproape sigură.
Apașul din Fuerte Apache
Întâi de toate trebuie spus că această poreclă i se trage de la faptul că el provine din foarte rău famatul „Fuerte Apache”, un cartier din Ciudadela, o suburbie a capitalei Buenos Aires. Un loc care face Ferenatariul să pară ca o vacanță la băi. Opt episoade, frumos legate, până la debutul pe La Bombonera a puștiului care nu a visat altceva decât să joace pentru Boca Juniors. Din momentul în care, alături de bunul său amic, Danilo, băteau mingea pe terenul bătătorit dintre blocurile care aduc aminte de construcțiile sovietice din partea noastră a lumii. Plus niște culori nenaturali de vii pentru peisajul sumbru care ni se revela de la un episod la altul.
Tevez nu era deranjat în copilărie de… gloanțe
O să afli cum Tevez era să moară în primele săptămâni ale vieții. S-a ales, în schimb, cu cicatricile pe care le cunosc toți iubitorii fotbalului. Vei vedea povestea numelui său, atât de popular acum, a părinților săi, și a cartelurilor care făceau legea, înarmate până în dinți pe drumurile de foc din Fuerte Apache. Cocaina, peste tot. Pericolele puteau fi găsite pe fiecare centimetru pătrat de pământ, iar gloanțele șuierânde… Ei bine, pentru Carlitos ele deveniseră o rutină. Doar atunci când rafalele se auzeau mai tare și mai intens, lăsa mingea și se punea pe burtă. Poveștile îi aparțin. Filmul e minunat. Recomand!





