SPORTURI | Rapid și rezultatele obținute în ultimele zile

Ce găsești în articol

  • CS Rapid campioană națională la atletism
  • Victorii la volei! Una pe... zăpadă!
Două Cupe ale României la popice pentru CS Rapid! Arena de popice din Ploiești a găzduit, în acest week-end, finalele Cupei României. Delegația rapidistă, condusă de antrenoarea Vasilica Pometcu, a cucerit două trofee. Cupa României a fost câștigată la individual de Luminița Dogaru, dar și la perechi de Luminița Dogaru și Luminița Dobre. În competiția pe echipe Rapid a ocupat locul al doilea, scrie pagina de Facebook Club Sportiv Rapid București.

CS Rapid campioană națională la atletism

La Sala ”Ion Soter” din București au avut loc Campionatele Naționale de atletism în sală pentru seniori, tineret și juniori. Ștafeta rapidistă de 4X400 metri a devenit dublă campioană națională, atât la seniori cât și la tineret feminin. Componența cvartetului fiind următoarea: Maria Bisericescu, Alina Barbu, Maria Mihalache, Bianca Anton. Timpul final al feroviarelor a fost de 3:33:05 minute. O altă medalie pentru delegația rapidistă a fost cucerită de Cosmin Dumitrache, argint la 60 metri garduri cu timpul de 7,89 secunde.
Popice
Popice

Victorii la volei! Una pe… zăpadă!

Echipa feminină de volei Rapid București a dispus, la Blaj, în Divizia A1, de CS Medgidia, cu scorul de 3-1 (25-23, 25-15, 12-25, 25-13).
Un succes inedit este al băieților! La Azuga, sub egida Federației Române de Volei, a avut loc Campionatul Național de volei pe zăpadă. La masculin, echipa Rapid București, alcătuită din Bogdan Bratosin, Valentin Hulpoiu și Bogdan Mehedințeanu, a cucerit medalia de argint. Performanța băieților antrenați de Aurel Ioniță este una remarcabilă.
Voleiul pe zăpadă este un sport similar ca regulament voleiului pe plajă, cu excepția suprafeței de joc, nisipul fiind înlocuit de zăpadă. Există tratative purtate de Federația Internațională de Volei cu Comitetul Olimpic Internațional ca în curând voleiul pe zăpadă să devină sport olimpic de iarnă, informează clubulrapid.ro.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!