Rică Răducanu povestește cum a ajuns la steaua în 1978

Ce găsești în articol

  • "I-am cerut să mă bage la facultate, dar eu eram în clasa a 10-a"
  • Rică Răducanu: „M-au făcut locotenent major"

Rică Răducanu (74 de ani) a jucat un sezon și la steaua (1978-1979), după ce a fost transferat de la Sportul Studențesc. Legenda Rapidului a semnat cu gruparea militară după o conjunctură favorabilă. Bun prieten cu Nicu Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu, fostul portar al naționalei și-a propus să încerce o experiență și la Steaua, însă a rezistat doar un sezon, iar apoi a plecat la CSM Reșița. Mutarea s-a făcut pe o „filieră” simplă. Nicu Ceaușescu a discutat fratele său, Valentin Ceaușescu, omul din umbră al Stelei, iar totul a decurs apoi firesc. Răducanu a primit și grad „mai cu stele” – locotenent major – dar a apucat să joace doar 22 de partide în tricoul Stelei.

„I-am cerut să mă bage la facultate, dar eu eram în clasa a 10-a”

Relația cu cu Nicu Ceaușescu și-a cimentat-o la petrecerile la care participa și Mircea Sandu, fostul golgheter din Regie. „Eram prieten bun cu el! (n.r.- cu Nicu Ceaușescu). Mergeam la șpriț, venea la mine în curte, mai beam cu Mircea Sandu, cu Kassai. La Sportul era alt stil, era altfel. Nu prea era cu rezultate sau oftică atunci când pierdeai. Cine putea să mă ia pe mine de la Rapid? I-am cerut lui Nicușor să mă bage la facultate, dar eu eram în clasa a 10-a. Le-am mai cerut și un apartament”, a povestit Răducanu pentru GSP.ro, citat de digisport.ro.

Rică Răducanu: „M-au făcut locotenent major”

Fostul portar a povestit pas cu pas cum s-a făcut transferul la steaua și de ce a plecat din Ghencea. „Nicușor Ceaușescu a vorbit cu Valentin că mă ia la Steaua. M-am dus acolo, m-a chemat generalul Coman. Îl știam. L-am luat cu „Să trăiești, tăticu’!”. „Ce vrei, mă?”. „Un grad mai ca lumea, că sunt înalt așa”. Eu nu știam gradele… „Ce grad, mă?”. „Mai cu stele, așa”. Mi-a dat locotenent major din prima. M-am dus acolo și n-a mers treaba. Era schimbare de generații și m-au dat la Reșița”, a mai spus Rică Răducanu, pentru sursa mai sus menționată.

  • 233 de meciuri a jucat Rică Răducanu pentru Rapid

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!