Daniel Pancu, reacție după scandalul în care a fost implicat Marius Șumudică
Daniel Pancu, antrenorul în vârstă de 43 de ani al lui Poli Iași, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport, despre situația lui Marius Șumudică (49 de ani) în Turcia. Poli Iași a remizat în primul meci din acest an, scor 1-1 cu Chindia Târgoviște. Într-un meci disputat la Buftea, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1. La finalul partidei, Daniel Pancu, fost jucător în Turcia, a vorbit despre scandalul de rasism în care a fost implicat Marius Șumudică. Dar și despre posibilitatea ca acesta să revină în România.
Daniel Pancu, despre situația lui Marius Șumudică în Turcia
„Persoana respectiva jignește pe toată lumea în Turcia, deci e recunoscut pentru lucrurile astea, nu neapărat doar pe români. Nu cred că am scăpat nici eu cât am fost pe la Beșiktaș. Ce s-a întâmplat cu el, sportiv, doar el vă poate răspunde. Eu cred că avea multe motive să plece de la Gaziantep, la performanța pe care a reușit-o. Sunt convins că își va găsi o echipă mai bună în curând. Nu cred că revine în momentul de față în Liga 1, pentru că e la un nivel financiar cum noi abia visăm pe aici. Normal că e bine venit la Rapid în orice moment, dar eu vă spun părerea mea. În momentul de față, antrenorul Șumudică e mult prea scump pentru România”, a spus Daniel Pancu, în exclusivitate pentru ProSport.