SUCCES RAPID | Michael Jordan, omul care nu a știut ce înseamnă un pas înapoi
Nu sunt un fan al serialelor, pentru că mi se par o pierdere de vreme. Nici nu sunt un fan al lui Michael Jordan, cu atât mai puțin al baschetului. Numai că dând timpul înapoi mi-am amintit despre o colecție de carduri din anii ’90 cu NBA pe care o am aproape în întregime. Undeva prin 1998 să fi fost. Ceea ce făcuse Michael Jordan cu Chicago Bulls în NBA i-a dus peste tot. Șepci, tricouri, peste tot. Nu era vremea internetului încă, însă amprenta lăsată de NBA era una imensă în toată lumea. Mai ales că România provincială, care și acum e la nivelul lumii a treia, atunci era la stadiul orașelor din Africa Neagră sau Asia Centrală. În fine, cert este că un succes rapid cunoscut de Jordan a ajuns în toată lumea.
Air Jordan, brand din 1984!
Sursă de inspirație mondială, mai ales dacă ne gândim că Air Jordan, subdiviziunea de la Nike, lansată în… 1984 (!!!) a devenit din ce în ce mai populară, mai ales în ultimii ani. În condițiile în care, culmea, Mike, cum era el cunoscut în tinerețe își dorea cu tot dinadinsul să colaboreze cu… Adidas! Nici nu voia să audă de Nike. A ascultat însă, influențat de părinți, oferta lor. S-a lansat brandul de bascheți pomeniți, iar Michael a primit 250.000 dolari. Atunci sumele maxime date vedetelor erau de aproximativ 100.000 dolari. Așadar, fabulos! Bun, Nike, prin brandul de încălțări Air Jordan spera să facă un profit de trei milioane de dolari în primii trei ani. Au făcut într-un an. 176 de milioane! În 1984! Când Jordan avea 21 ani și abia semnase cu Bulls. Povestea începea cu un real succes.
Michael Jordan a avut planuri mari cu Chicago Bulls de la 21 ani!
Acum, sigur, toată lumea știe de Chicago Bulls. Regretatul Florin Halagian avea o șepcuță cu această emblemă la care nu renunța în ruptul capului. Și eu am avut în copilărie. Vorbim deja de finalul anilor ’90, când Bulls era la apogeu. Pentru a nu uita, trebuie amintit că atunci în România naționala lui Hagi și Popescu era invincibilă și chiar aveai la ce să te uiți, cu atât mai impresionant este ceea ce a făcut Jordan. Bun, revenind la începutul carierei sale în NBA trebuie luat din film pasajul în care tânărul Michael spunea: „Ne-am dori să facem din Bulls o franciză la fel de respectată precum Lakers, 76sers sau Celtics. Nu e ușor, dar nici imposibil.” O declarație similară cu cea a altui geniu al sportului, Diego Maradona. Care, mult mai tânăr fiind spunea: „În primul rând vreau să joc la Cupa Mondială cu Argentina și apoi să o câștig.”
Succes rapid care a durat… șapte ani. În prima fază!
Michael Jordan, așadar, visa deja să facă din Chicag Bulls o forță. Pentru a înțelege cine era Bulls înainte ca Jordan să vină, imaginați-vă un fel de CFR Cluj dinainte de 2008. Sau, la nivel european, poate Nottingham Forest. De departe cea mai surprinzătoare dublă câștigătoare a Cupei Camponilor Europeni. Numai că Jordan, cu toate că s-a impus încă de la început ca o mare vedetă, ca ceva nemaiîntâlnit în baschet, impactul său în ceea ce privește rezultatul suprem, titlu de campion mondial al NBA – sună ciudat, dar așa e denumirea – întârzia să apară. Fapt din care reiese că și pentru Jordan acest succes rapid a durat ceva timp. Mai exact… șapte ani! Numai că din 1990 până în 1993, Bulls nu a mai dat drumul trofeului.
Momentul în care a lăsat NBA pentru liga de baseball
Trei la rând, față de un mare 0 absolut în trecut. Apoi lucrurile s-au complicat, iar Michael Jordan, impactat cumplit de moartea tatălui său s-a retras. La 30 ani. Datoria și-o făcuse, iar acum era timpul pentru altceva: baseball! Un sport absolut necunoscut în Europa, dar pe care el îl practicase în copilărie. Tatăl său voia să-l vadă jucând. S-a înscris la echipa secundă a lui Chicago White Sox, iar beneficiind de faptul că patronul acestei francize era același cu cel de la Bulls, Jordan și-a păstrat salariul. De 3 milioane de dolari pe an. Pare imens, iar pentru acele vremuri cu atât mai mult, dar ulterior veți înțelege cât de mic era. În sfârșit, presa l-a făcut pilaf. Așteptările erau ca el să joace la fel ca în NBA. Era o așteptare gândită doar de minți imbecile.
Se antrena ca un nebun. Indiferent de sport!
Cu toate astea, Jordan creștea și aici de la zi la zi așa că adversarii au început să-i arunce doar mingi cu efect pe care rar le prindea. Pentru a pricepe mentalitatea lui Jordan acesta explica: „M-am antrenat să primesc astfel de lovituri până mi s-a luat carnea de pe mâini!” Vorbele unui om care avea, deja, tot ce visa, tot ce-și dorea. Bani, faimă, rezultate. Nu a uitat însă niciodată de baschet. Bulls n-a mai fost la fel fără el și în 1994 a ratat calificarea în finală. Ademenit și de Pippen, adjunctul lui de încredere de la echipă, Michael a decis: revin! Pe finalul sezonului 1995 a încercat să ajute echipa să se califice în finală, dar nu s-a putut. Condiția sa fizică era precară pentru baschet. Antrenamentele pentru baseball erau complet diferite. Revanșa va mai dura.
Michael Jordan și 23-ul cu care a intrat definitiv în istorie
Nu mult. Pentru că Michael Jordan a reluat pregătirea la intensitatea pe care numai el o cunoștea și, ațâțat fiind de adversari, a revenit la numărul 23 după numai un meci cu 45. Voia o schimbare după moartea tatălui său, a luat numărul din facultate, dar a fost apostrofat după un prim meci catastrofal – pentru standardele sale – de la revenire. „45 nu mai e 23”, spunea un adversar. Atât a trebuit! În documentar cei care l-au cunoscut au spus, cu vorbe diferite, că Jordan nu știa să o lase mai moale, ci numai să meargă în sus. Indiferent de context! Și chiar dacă mereu dădea 101 la sută, în momentul în care era șicanat de un adversar, avea grijă să-i arate cine e șeful. Mereu a fost așa. Ca o paranteză la celebrul număr 23 trebuie pomenit că el a fost adoptat și de mulți fotbaliști europeni, în cinstea lui Michael Jordan.
O echipă de vis pentru un succes rapid
Cel mai celebru exemplu, de departe, David Backham la Real Madrid! De la noi, Adi Iencsi este celebru pentru că a purtat acest număr și pentru că a declarat că Air e cel care l-a inspirat. A revenit la 23 pentru totdeauna și ce credeți că a urmat…? Încă trei titluri cu Bulls! Șase în total! La 14 ani distanță de la declarațiile tânărului Mike, franciza din Chicago devenea o legendă nu doar în SUA, ci în întreaga lume. Nu doar datorită lui Jordan, fiindcă acolo au mai fost Jerry Krause, Phil Jackson, Scottie Pippen, Dennis Rodman, Steven Kerr sau Toni Kukoc, însă fără Jordan Chicago Bulls putea deveni, în cel mai bun caz, doar o echipă bună. Legat de jocul său, trebuie reconectat totul la o reclamă a de acum celebrului brand Air Jordan. Întrebat fiind ce-l face special, Jordan avea să spună:
„Felul în care munceam și rezultatele pe care le-am avut pe teren, stilul meu de joc, au fost cele care m-au dus unde am ajuns. Voi credeți că ar fi interesat pe cineva de Michael Jordan dacă marcam două puncte pe meci și făceam o singură recuperare? Puteam să fiu eu oricum, dacă nu aveam rezultate, totul era în zadar.”
Muncă, multă muncă! Ăsta e crezul lui Michael Jordan
Exact. Mună. Din nou! Talent, da! Mare! DA! Însă fără muncă, asemenea lui Cristiano Ronaldo, nu realiza nimic. Absolut nimic. Documentarul de aproxmativ 500 de minute este unul fabulos pentru cei care vor să priceapă mentalitatea de învingător. Mai e un detaliu, despre care v-am promis amănunte mai sus. Din nou pentru a reliefa un succes rapid. Jordan câștiga, până la revenire, cam 3 milioane de dolari pe an. Fiindcă pe atunci, cine semna cu Bulls un contract, chiar și de șapte ani, nu-l mai putea renegocia.
De la 3 milioane de dolari pe an, la 30+ milioane pentru Jordan
Așa a pățit, de exemplu, Scottie Pippen. El a semnat în 1991 și primea 18 milioane de dolari pentru șapte sezoane. Cam 2,5+ pe an. Evident că suma nu e mică, însă după revenire, Jordan a fost încărcat, an de an, cu câte un contract de… 30+ milioane de dolari. N-am greșit, asta e realitatea. Au trecut mai bine de 20 de ani ca cineva să mai ajungă la acele cifre! Însă Jordan a meritat. Practic, în ultimii patru ani de contract a câștigat de patru ori mai mult decât în primii 11! Nu l-a deranjat asta, aparent, fiindcă averea sa a sărit de 1,5 miliarde de dolari acum, la 57 de ani. Banii sunt importanți, dar ei nu ar fi venit fără performanță. Numai că pe Jordan nu-l interesa doar persoana lui. Mai ales că rezultatele echipei au venit începând cu momentul în care Phil Jackson a preluat franciza.
Michael Jordan, nemilos: „Nu le-am cerut să facă ce eu nu făceam”
Atunci, Michael, deși avea deja 28 ani – Jackson lucrase totuși și ca secund doi ani la Bulls – nu a văzut prea bine ideile antrenorului de a pasa mai mult, de a da mai mult mingea către coechipieri. Paradoxal însă, atunci a venit declickul de lider pe teren și totul a mers șnur. Jordan voia ca ceilalți să joace la fel ca el. Cu toate că asta era imposibil, i-a determinat să se suprasolicite și să dea mai mult decât și-ar fi închipuit că ar putea face. „Nu le-am cerut niciodată să facă ceea ce eu nu făceam”, declară în documentar Michael Jordan. Un om care a început să tragă ca un animal de fiare la finalul anilor ’80, numai pentru a se putea bate fizic cu marii rivali de la Detroit Pistons. Cea mai dură echipă pe care a întâlnit-o în carieră. Rezumând, serialul este unul extrem de educativ.
Muncă, muncă și iar muncă pentru un succes rapid de 15+ ani
Practic vorbește clar că talentul și calitățile native fără multă, multă muncă, multă determinare și, mai ales, pasiune, nu te pot duce vreodată unde poate doar visezi că ai putea fi. Michael Jordan trebuie să fie un exemplu pentru toată lumea pentru moștenirea pe care lăsat-o și pentru rezultatele avute. Sigur el nu plângea când vedea că fanii îl înjură pe Facebook. O să zică plângăcioșii de la FC Rapid 1923, de exemplu, că pe atunci nu erau rețele de socializare. Corect, băieți, nu erau. Însă ziarele îl făceau praf. Din cauza faptului că îi plăcea să parieze. A fost inclusiv acuzat de uciderea propirului tată! Vă închipuiți asta? Voi ce ați fi făcut dacă vi s-ar fi întâmplat așa ceva? Vă recomandăm să lăsați prostiile la care vă holbați, inclusiv pe Netflix și să înțelegeți ceva din acest documentar. „Michael Jordan – Cântecul de lebădă”. Acest succes rapid obținut în vreo 15 ani. 🙂
Mircea Dominte