SPECIAL / Michael Jordan din Giuleşti!

0
362
Michael Jordan
Michael Jordan, idolul lui Adrian Iencsi

Michael Jordan este unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor. Chiar dacă nu a jucat dar la Chicago Bulls, mare parte din cariera sa şi succesul avut se contopeşte cu cel al echipei din statul Illinois. Mai mult decât atât, numărul său, 23, a devenit marcă înregistrată şi un simbol adesea asociat cu Michael Jordan. Dar şi inspiraţional pentru milioane de oameni din întreaga lume. Inclusiv sportivi. Până la a ajunge la legătura sa cu Giuleştiul, trebuie discutată o poveste mult mai celebră. Chiar dacă pe scurt. Fiindcă unul dintre oamenii care au adoptat numărul purtat de Michael Jordan este la fel de celebru. Sau aproape la fel, David Beckham. Popularul star al fotbalului englez a luat această decizie când a ajuns de la Manchester United, unde era un idol, la Real Madrid. Loc unde era una dintre stelele Galaxiei.

David Beckham, cel mai celebru fan al lui Michael Jordan

Numărul 7 era intangibil, pentru că îl avea marele Raul Gonzalez, iar Beckham nu a fost, totuşi, Cristiano Ronaldo. Cel care, până la urmă, a reuşit să facă imposibilul. Să ia numărul 7 de la Raul. Revenind la englez, trebuie spus că el s-a mulţumit cu… 23. Adică cel purtat de idolul său din alt sport, tocmai Air Jordan. A fost o mişcare de marketing excelentă, dar şi o dovadă clară că şi idolii au idoli. Revenind în Giuleşti, aici un fotbalist i-a luat-o înainte lui David Beckham. Este vorba despre unul dintre cei mai mari din istoria Grantului, Adrian Iencsi. Unul dintre puţinii oameni care au reuşit să ia două titluri alături de echipa vişinie. Fostul fundaş central a făcut dezvăluirea la ProSport LIVE legată de numărul său avut toată cariera. În fapt nu era ceva chiar neştiut, dar oricum mai puţin accesibil pentru masa suporterilor.

Adi Iencsi, de la 23, la 32!

Fireşte, opţiunea lui Adi Iencsi a avut legătură şi cu anul înfiinţării Rapidului, 1923. Însă Michael Jordan a fost principalul model pentru fundaş când a fost vorba, în 1997, să îşi aleagă numărul de pe tricou. Interesant este că, deşi acest număr a fost marcă înregistrată aproape pentru Iencsi, el nu l-a putut primi iar atunci când s-a întors să joace în Giuleşti. În sezonul 2009-2010, un alt fundaş celebru avea acest număr, 23. Este vorba despre Marius Constantin. Astfel încât, cel care fusese căpitanul Rapidului la titlul din 2003 a decis să poarte pe spate… 32. Evident, 23 întors în oglindă! Poate că în istoria sportului mondial Adrian Iencsi nu este nici pe departe la fel de important precum Michael Jordan. Însă în istoria Rapidului, el este unul dintre cei mai mari jucători!

Foto principal: naijanews.com