FC Rapid 1923, meci insuportabil! Ieșire din „grevă” datorită unui 11 metri

FC Rapid 1923 victorie

FC Rapid 1923 devenise o echipă atât de inofensivă încât pur și simplu ți se părea că jucătorii sunt în grevă și că nu vor să dea gol. Dacă se poate să ia o căruță la fiecare meci. Ne-am gândit că se întâmplă asta din cauza faptului că jucătorii și-au dat seama că nu se potrivesc la acest sport, ci mai degrabă ar putea merge la tăiat cărămidă sau la turnat ciment, așa că se rugau, astfel, de conducere să-i dea afară. Nu, de unde… Cu Farul nu se aștepta nimeni la mare lucru, iar prima repriză cu o echipă ce părea formată din oamenii rămași pe plajă la Corbu, la final de septembrie, adunați pentru a încropi un lot de dat cu picorul în minge, s-a jucat în același ritm anost.

Farul, slabă rău, dar azi părea un soi de Leicester City!

Cu toate că SSC Farul este extraordinar de slabă, în unele momente din prima jumătate, ziceai că e un soi de Leicester City comparativ cu băieții lui Mihai Iosif. Sefer părea să aibă boală pe barele care susțineau acoperișul peluzei, Hlistei nu putea strecura o minge în față nici dacă s-ar fi dat toți adversarii laoparte, iar Jorza, ca de obicei, știai că e pe teren numai dacă te uitai pe primul unsprezece. Bălan pare desprins din meciurile de old boys și te face să-ți fie dor de Țîră jr., în timp ce Pănoiu mai are nevoie de vreo cinci ani să crească, dacă ne luăm după eterna mentalitate românescă, anume că e necopt și de aia nu joacă.

Un egal părea să fie aur

Bun, în contextul ăsta 0-0 ar fi miracol, doar că vine minutul 57, când… Băjan (!) – eu credeam că s-a lăsat, după ce s-a făcut de râs la FC Rapid 1923 – îl trage în careu pe Hlistei. Înjură arbitrul, ia și roșu. Faultatul dă gol și, normal, lucrurile trebuiau să meargă într-o direcție bună. Ei bine, nu! După ce în prima repriză Drăghia a avut o intervenție de excepție, acum o comite iar și nu iese la o centrare, așa că un cap din corner intră în plasă, cu portarul rapidist aruncându-se după ce mingea trece de el. Pare tot mai molipsit de ai lui colegi de județ. Asta e. Bun și egalul, deși cu o echipă la fel de slabă, care mai e și în 10, ar fi încă o rușine.

FC Rapid 1923 s-a ars la aproape tot ce a transferat

Evident, nici în apărare n-ai pe cine te baza. Cu toate că Leasă și Finică au jucat acceptabil, în legătură cu Dandea începem să ne facem o impresie tot mai clară. Din păcate nu una prea bună. În sensul că singurul motiv pentru care a venit la FC Rapid 1923 e că o fi aflat că Astra se desființează și singura șansă, în afară de cea actuală, de a juca fotbal, era prin liga județeană de la el din regiune. Poate n-o să fie așa, dar văzându-l cum joacă, parcă într-acolo ne duce gândul. De Nastos… ce să mai zici? Un Santos scris greșit care pare că din greșeală a fost adus. În sensul că probabil fotbalistul era altul și cineva i-a falsificat actele și l-a pus pe băiatul ăsta să vină la București.

CITEȘTE ȘI  BREAKING NEWS | 1923.ro a cerut, Playsport anunță: Rapid l-a semnat pe Ioniță II!

Urmează U Cluj și Aerostar Bacău pentru FC Rapid 1923

Păi în aceste condiții un 1-1 vine, totuși, mănușă. Dar nu a fost să fie așa! Tocmai când Sefer, de departe unul dintre cei mai slabi de pe teren, raportat la așteptări – evoluție, se pregătește să o dea din nou pe după poartă, așa cum pare că i-a plăcut lui azi, bum! un adversar o deviază direct în plasă. E gata! 2-1! Victorie! WOW! Chiar nu se aștepta nimeni. Trei puncte bine venite, însă nu în perspectiva play-off-ului, ci a evitării retrogradării, la cum se prezintă echipa! Da, victoria e bună, dar cine a văzut altceva decât aceeași echipă slabă și moale, are probleme. Sigur, urmează meciurile cu U Cluj și Aerostar Bacău, două echipe slabe. Se pot obține încă șase puncte. Iar victoriile aduc victorii. Măcar acum au șansa băieții ăștia să mai păcălească un pic fotbalul și conducerea.