A MURIT MARADONA | Cariera fabuloasă a legendarului mijlocaș argentinian

Ce găsești în articol

  • A scris istorie pentru Napoli
  • Diego Maradona și ”Mâna lui Dumnezeu”

A murit Maradona! Numele lui a devenit sinonim cu driblingurile în cascadă. Cu geniul golului și charisma din teren și din afara lui, dar și cu marile vicii. Maradona s-a născut pe 30 octombrie 1960, al cincilea din op copii. A început fotbalul în 1976 la Argentinos Juniors, dar a ajuns repede la Boca. Clubul cu care a devenit campion și la care a rămas mereu un idol. A făcut parte din naționala Argentinei prezentă la Mondialul din Spania din 1982 – echipa era cazată la Barcelona și așa a intrat în vizorul Barcelonei.

A scris istorie pentru Napoli

A jucat două sezoane în care a fost bolnav de hepatită și a suferit o accidentare serioasă la genunchi, dar a cucerit Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei și Cupa Ligii. De aici a plecat în 1984 la Napoli – grație lui, echipa din sudul Italiei reușește imposibilul și întrerupe hegemonia granzilor Juventus și Inter și ia scudetto de două ori, în 1987 și 1990. Tot cu Napoli triumfă în Cupa UEFA în 1989.

Diego Maradona și ”Mâna lui Dumnezeu”

Dar gloria supremă o atinge cu naționala Argentinei cu care devine campion mondial în Mexic 1986 și finalist la Italia 1990. Acum apar și problemele cu drogurile – este suspendat pentru 15 luni de federația italiană pentru consum de cocaină. Revine la Sevilla pentru un sezon (1992-93), apoi se întoarce în Argentina la Newell’s Old Boys (1993). Iar cariera lui se încheie practic după World Cup 1994 când i se depistează 5 substanțe interzise la un control antidoping și este din nou suspendat pentru 15 luni.

Mai joacă în tricoul lui Boca Juniors până pune ghetele în cui la 37 de ani. Devine antrenor și chiar selecționer al Argentinei, la Cupa Mondială din Africa de Sud. Ultima oară era pe banca echipei Gimnasia de la Plata.

Sursa: digisport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!