FC Rapid 1923 trece prin momente foarte dificile din punct de vedere fotbalistic. După eșecul rușinos din Liga 2, 0-5 cu U Craiova 1948 SA, giuleștenii au cedat de această dată în Cupa României. Au fost învinși de Progresul Spartac, din Liga 3, cu 3-2 după reprizele adiționale. În primele 90 de minute scorul a fost egal, 2-2. Valentin Negru, antrenorul secund al FC Rapid 1923, nu s-a ascuns de reacțiile cele mai dure la finalul partidei din turul 4 al cupei. A părut extrem de dezamăgit, dar și resemnat după un eșec la care nu se aștepta.

Negru a remarcat mai multe greșeli individuale ale anumitor jucători, considerând că acestea au condus la scorul înregistrat la final pe tabelă. FC Rapid 1923 nu s-a putut antrena normal în ultima perioadă, din cauza multiplelor cazuri de COVID-19. Chiar dacă e convins că și acest detaliu a contat destul de mult, Valentin Negru nu a vrut să-și găsească scuze în spatele acestor lucruri.

Ce a declarat Vali Negru după meciul de tristă amintire

”Sunt marcat, sunt supărat, sunt nervos. Toate trăirile din lume. E foarte greu să vorbesc, nu vreau să găsim scuze, nu avem scuze. Dacă vorbim strict de meci, trebuia să îl rezolvăm din prima repriză. Știam că dacă se lungește o să avem probleme, pentru că nu eram în cea mai bună formă fizică. Din păcate, greșelile individuale, la goluri în general, au fost decisive. Consider că Spartac a meritat victoria, probabil că o merita după cele 90 de minute. Nu știu ce mai poate fi spus.”

„A contat și că nu ne-am antrenat, dar la un astfel de meci trebuie să treci peste când joci la Rapid. Când ești Rapid și ești eliminat de o echipă din Liga 3, nu ai scuze, chiar dacă ele pot fi. Dacă vrei să găsim explicații și scuze găsim până mâine, dar trebuie să ne uităm la noi și să fim conștienți că nu a fost ceea ce trebuie. Nu căutăm vină”, a declarat Valentin Negru la microfonul DigiSport, citat de liga2.prosport.ro.

Negru: ”Vina e a noastră în ansamblu, antrenori, conducători, jucători”

Valentin Negru a recunoscut că echipa se află într-un moment extrem de delicat și poate să iasă de aici destul de greu. Speră însă ca rezultatele bune să vină cât mai repede, iar jucătorii să-și recapete moralul. Acum, a declarat antrenorul secund al FC Rapid 1923, toți sunt afectați, de la cei cu experiență, până la cei tineri.

”Noi încercăm să luăm fiecare meci în parte. Încercăm să câștigăm, vom vedea ce o să reușim. E clar că suntem într-o perioadă grea, sunt lucruri care ne-au dat peste cap, e o perioadă dificilă. Sper să o gestionăm cât mai bine. Nu e vorba că mă așteptam de la jucătorii cu experiență la mai mult. Mă așteptam la toți dintre ei la mai mult. Consider că atunci când pui tricoul Rapidului pe tine trebuie să îți dorești mai mult, de la tine, de la echipă. Din păcate, foarte puțini au reușit asta. Repet, vina este a noastră în ansamblu, antrenori, conducători, jucători. Suntem toți o echipă și trebuie să trecem peste”, a mai afirmat Valentin Negru.

”E greu să descriu eliminarea, fiecare trebuie să găsească un cuvânt”

Antrenorul secund al FC Rapid 1923 și-a găsit cu greu cuvintele pe finalul interviului și ar fi spus mai multe decât era cazul în cuvinte destul de dure. A avut un mesaj și pentru fani, despre care a precizat că au tot dreptul să critice echipa, dat fiind punctul în care se află acum.

”E greu să descriu eliminarea, fiecare trebuie să găsească un cuvânt. Sunt foarte multe cuvinte care îmi vin acum în minte și e greu să definești o situație într-un singur cuvânt. Doar dacă ești filozof. Acum, numai de filozofie nu am chef. Suporterii au tot dreptul să fie supărați, au tot dreptul. Și eu dacă aș fi acum suporter, mi-ar fi greu. Știu, ești la Rapid și trebuie să câștigi toate meciurile, indiferent de liga în care ești, indiferent de competiția în care joci, cu cine joci. Trebuie să câștigi, dar suntem într-o perioadă în care nu reușim lucruri. Urmează o pauză și trebuie să rezolvăm ceea ce mai e de rezolvat, pentru că sunt foarte multe”, a încheiat Negru.