Adrian Iencsi, discurs ferm după rușinea de meci la care n-a putut participa

Adi Iencsi FC Rapid 1923
Adi Iencsi FC Rapid 1923

Adrian Iencsi nu a putut să fie pe bancă la meciul cu Progresul Spartac pierdut de FC Rapid 1923, în Cupa României, scor 2-3. Antrenorul se află izolat după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus, dar a declarat că a fost tot timpul alături de jucători. A păstrat mereu legătura cu ei, și în săptămâna de pregătire a meciului, dar și în timpul celor 120 de minute. A discutat în permanență cu stafful său condus de ”secundul” Valentin Negru, dar nu a putut face mai mult.

Adrian Iencsi: ”Nu îmi vine să cred” 

Iencsi a declarat la finalul partidei că nici dacă ar fi fost prezent la meci nu ar fi putut salva înfrângerea. A văzut o echipă a Rapidului extrem de slabă, afectată de pandemia de COVID-19, de faptul că nu s-a antrenat, dar și că nu a fost în efectiv complet.

”În meciurile cu echipe dintr-un eșalon inferior, cele din cupă, poți întâmpina probleme. I-am atenționat pe jucători, i-am mobilizat cât am putut de bine, dar, în același timp, sunt foarte dezamăgit. Nu mă așteptam la o astfel de evoluție din partea elevilor mei. E prima dată când sunt total dezamăgit de băieți, de echipă. E inadmisibil ce am văzut azi. Înțeleg că nu am avut la dispoziție câțiva jucători, am avut ceva probleme și cu Drăghiceanu, care nu a putut să intre azi, pentru că a avut niște dureri stomacale.”

„Inadmisibil ce am văzut azi!”

„Lipsesc câțiva oameni din staff, s-a pierdut un pic din concentrare, dar e inadmisibil ce am văzut azi. E prima dată de când antrenez și sunt foarte supărat, foarte afectat. Nu îmi vine să cred nici acum. Am văzut meciul din fața ecranului și sunt profund dezamăgit, vă spun cu cea mai mare sinceritate. Nu cred că puteam face mai mult dacă stăteam pe bancă, pentru că am păstrat legătura cu stafful în permanență, cu Vali. Am vorbit cu jucătorii prin mesaje, i-am mobilizat tot timpul. Din păcate, nu am reușit să facem față, nu am avut tonus, ritm, nimic. Spre surprinderea mea, parcă am avut o tresărire de orgoliu spre minutele de prelungire. Parcă am mai creat ceva”, a declarat Adrian Iencsi la DigiSport.

Adrian iencsi: ”Suporterii pot să simtă orice acum” 

Antrenorul FC Rapid 1923 a avut un mesaj pentru fani, a căror frustrare o înțelege în astfel de momente. Este convins că supărarea e mare și că va încerca să rezolve situația cât mai repede cu putință. Planurile lui Iencsi pentru meciul cu Progresul Spartac au fost date peste cap, se pare, de problemele care au apărut în ultimele zile. Avea în plan să introducă jucători care au evoluat mai puțin, pentru a le da șansa să demonstreze că pot intra oricând în echipă, chiar și în partidele importante din Liga 2.

”Suporterii pot să simtă orice acum, pentru că și eu sunt la fel. Mă gândesc foarte multe la ei, știu că dezamăgirea e mare. Le dau dreptate și e prima dată când sunt total nemulțumit de atitudinea jucătorilor. O să am o discuție cu ei și există posibilitatea să iau și ceva măsuri.”

„Sincer, pentru acest joc de cupă mă gândeam să folosesc mai mulți jucători care nu au jucat, dar s-a întâmplat ce s-a întâmlat cu pandemia. Nu am făcut antrenamente colective și am zis că ar fi bine să introduc o formulă bună de joc, chiar cu jucătorii care au jucat cel mai mult. Azi am trimis cea mai bună echipă. Absențele lui Lazăr, Ilie, Pănoiu, Drăghia, Hlistei s-au simțit, dar eu întotdeauna le-am dat încredere băieților.”

„Le-am spus că o să vină șansa fiecăruia și mă așteptam să profite. Mulți nu au profitat, chiar dacă au mai avut și altele. Dulca are un plus pentru că a intrat și a făcut-o bine. Avea și niște dureri stomacale și de aceea l-am scos. A fost unul dintre puținii care au făcut ceva”, a mai declarat Adrian Iencsi.

Adrian Iencsi: ”Sper ca următorul test să iasă negativ” 

Iencsi își dorește acum să revină cât mai repede la antrenamentele Rapidului, pentru a gestiona personal situația complicată. În același timp, a declarat că e posibil să ia anumite măsuri împotriva jucătorilor care l-au dezamăgit în ultimele partide, în special în cele cu Progresul Spartac și U Craiova 1948 SA.

”La Severin nu am insistat prea mult, dar speram ca oamenii din conducere să reacționeze. Nu am avut trei oameni din stafful tehnic, trei jucători foarte importanți. Pe lângă lipsa lor, băieții erau foarte afectați. Nu mă așteptam la un asemenea scor, pentru că nu pentru asta antrenăm. Sunt momente foarte dificile, încerc să fiu puternic și să redresez. Chiar dacă o să mai stau o săptămână în carantină, sper ca următorul test să iasă negativ și să merg cât mai repede lângă băieți. Eu știu că dacă se simte acum o părere de rău, umilință, înseamnă că jucătorii sunt dedicați. Cine e nepăsător la tot ce s-a întâmplat azi, însemnă că nu are ce să caute în sport”, a mai afirmat Adrian Iencsi.

Prima șansă pentru FC Rapid 1923 să treacă peste această eliminare este pe 29 octombrie, când va juca în Liga 2, în etapa a 8-a, restanța cu CS Mioveni.

Sursa: liga2.prosport.ro

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!