Pancone, speriat: „Mi-e teamă de ce am văzut!” Promovarea, în pericol?

Ce găsești în articol

  • Pancone nu a lipsit atât timp de pe teren decât o dată în carieră!

Pancone s-a speriat de meciul cu Dinamo din Liga 1! Fostul antrenor al FC Rapid 1923, Daniel Pancu, se gândește cu teamă la reluarea campionatului și crede că toate echipele vor avea de suferit în primele meciuri oficiale.„Mi-e teamă de ce am văzut la acest Dinamo – Rapid. E greu să le ceri jucătorilor prea multe după o asemenea pauză. Poţi să te antrenezi şi cinci luni, dacă nu joci meciuri, mai ales oficiale, nu-ţi recapeţi tonusul. Iar asta s-a văzut clar acum”, a declarat Pancone.

Pancone nu a lipsit atât timp de pe teren decât o dată în carieră!

„Primele etape vor fi grele pentru toată lumea. Şi când mă gândesc că noi, Rapid, jucăm doar cinci meciuri până la final sunt îngândurat. La poartă s-a ajuns mai mult din faze fixe. Păi, eu nici accidentat nu am stat atâta fără meciuri. O dată am stat două luni şi jumătate, după Danemarca. În rest, mai mult de trei săptămâni nu am stat”, a povestit rapidistul Daniel Pancu pentru Digi Sport.

Pancone se află în negocieri avansate cu conducerea clubului pentru a deveni președinte la FC Rapid 1923. Momentan însă el nu a semnat contractul, pentru că studiază încă niște clauze impuse de acesta. Printre care și aceea că nu are voie să devină antrenor al echipei după o posibilă plecare a lui Dan Alexa.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!